Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a transmis un mesaj ferm privind stabilitatea clubului și implicarea actualilor acționari în proiectul de reconstrucție al grupării din Ștefan cel Mare.
Invitat în emisiunea „Matinal”, de la Radio Dinamo1948, oficialul dinamovist a explicat că actualii investitori au o strategie clară, pe termen lung, și că deciziile nu sunt influențate de rezultatele de moment sau de presiunea publică.
„Acționarii lui Dinamo nu sunt niște acționari care iau decizii în funcție de cum bate vântul. Sunt oameni foarte structurați, oameni care pun și pasiune, dar și înțelegerea și know-how-ul lor din business.
Nu sunt oameni care astăzi sunt într-un fel și peste șase luni vor fi în alt fel”, a declarat Andrei Nicolescu la Radio Dinamo1948.
„Să nu ne mai raportăm la acționarii lui Dinamo ca acum zece ani”
Președintele clubului consideră că suporterii trebuie să privească diferit actuala structură de conducere și să țină cont de dificultățile prin care au trecut investitorii pentru a stabiliza clubul.
„Vă rog și pe voi, și pe suporterii lui Dinamo să nu se mai raporteze la acționari cum se raportau acum zece ani, ca și cum ar fi oameni imprevizibili, care își schimbă strategiile în funcție de interesele de moment.
Dacă acești acționari nu erau aici, noi nu eram aici. Nici eu, nici voi, nimeni nu era aici.
Trebuie să avem un moment de apreciere mai profundă față de actualii acționari ai lui Dinamo, care au trecut prin niște momente foarte grele ca să reușim ceea ce reușim în momentul de față.
Ei nu își vor schimba strategia, nu își vor schimba viziunea”, a explicat Nicolescu.
Încrederea suporterilor, un proces de durată
Oficialul dinamovist a vorbit și despre relația dintre conducere și suporteri, considerând că experiențele negative din trecut continuă să influențeze percepția publicului.
„Eu cred că emoția trecutului cântărește mult mai mult decât rezultatele muncii de astăzi. Mentalitatea suporterilor a avut foarte mult de suferit, iar ca să schimbăm mentalități durează ceva. Încă luptăm cu asta și vom vedea când va fi momentul în care încrederea va fi cea care ne va ține împreună, nu frica.”
Nicolescu a subliniat că obiectivul conducerii nu este să obțină aprecierea suporterilor prin declarații sau măsuri de imagine, ci să construiască un club sănătos, în care încrederea să apară ca rezultat al deciziilor luate.
„Nu luăm decizii doar pentru a câștiga încrederea. Luăm decizii pentru a face clubul mai sănătos și mai puternic, iar încrederea este o consecință a acestor lucruri.”
Ultima actualizare: noiembrie 11, 2026
