Nuno Campos, după a șaptea victorie consecutivă acasă: „Cred că e greu să joci împotriva noastră” thumbnail

Nuno Campos, după a șaptea victorie consecutivă acasă: „Cred că e greu să joci împotriva noastră”

Dinamo continuă parcursul excelent în Superliga și a revenit pe prima poziție a clasamentului după victoria cu UTA Arad, scor 2-0, pe Arena Națională.

Formația pregătită de Nuno Campos a ajuns la șapte victorii din tot atâtea meciuri disputate pe teren propriu, o performanță remarcată și de antrenorul portughez la finalul confruntării.

Tehnicianul dinamovist s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi, mai ales în condițiile în care UTA a fost un adversar dificil, bine organizat defensiv.

„A fost un meci greu, ei se apără bine. Sunt organizați. E greu să te aperi de contraatacurile lor. Am făcut un meci foarte bun, serios, cu mult efort pentru a obține acest rezultat. Simt că echipa a avut încredere în ceea ce trebuia să facă. Jucătorii au înțeles ce au de făcut în meci”, a declarat Campos la Prima Sport.

„Noi, ca echipă, suntem puternici. Avem idei clare”

Nuno Campos a evidențiat contribuția lui Soro, autorul celor două pase decisive, dar și realizările lui Danny Armstrong și Diogo Pinto, marcatorii din partida cu UTA. Portughezul a insistat însă asupra forței colective, pe care o consideră principalul atu al echipei.

„Sunt două pase decisive ale lui Soro, un gol al lui Armstrong, un gol al lui Diogo. În alte meciuri sunt alți jucători, dar noi, ca echipă, suntem puternici. Avem idei clare și facem lucrurile bine împreună. Ei au fost astăzi, altă dată au fost alții. Cred că e greu să joci împotriva noastră.”

Deși Dinamo este lider și traversează o perioadă excelentă, antrenorul consideră că echipa are în continuare un potențial important de dezvoltare.

„Mereu avem lucruri de îmbunătățit. Încercăm să îi împingem pe toți la următorul nivel. Cred că am îmbunătățit și asta s-a întâmplat de când a început sezonul, dar simt că se poate și mai mult.”

Șapte victorii din șapte acasă. Mesaj pentru suporteri

Una dintre performanțele remarcabile ale lui Dinamo în actualul sezon este parcursul perfect pe teren propriu. Nuno Campos a ținut să sublinieze importanța acestei serii, dar și rolul suporterilor.

„Avem 7 din 7 pe teren propriu. Nu știu de când nu s-a mai întâmplat asta. Nu e ușor să obții asta. Jucătorii au făcut efort. Trebuie să continuăm, iar ei să-și păstreze ambiția.

Trebuie să le spunem suporterilor că echipa a ajuns la un nivel bun pentru că ei ne ajută. Trebuie să știe. Suntem o familie mare și avem o atmosferă bună.”

Nuno Campos, despre lupta pentru titlu: „Suntem abia în noiembrie”

Cu Dinamo pe primul loc și într-o formă excelentă, discuțiile despre câștigarea campionatului devin tot mai prezente. Antrenorul portughez preferă însă să păstreze o abordare echilibrată și să nu vorbească prematur despre titlu.

„Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci. Putem vorbi orice, dar nu contează. Suntem abia în noiembrie. La final va fi alt campionat în care cele mai bune echipe vor juca unele cu altele.

Noi trebuie să intrăm în fiecare meci și să câștigăm, să avem ambiție, să ne facem jocul, să avem identitate. Cred că lucrurile merg bine în acest moment și trebuie să continuăm să jucăm”, a concluzionat Nuno Campos.

Dinamo încheie astfel etapa a 14-a pe prima poziție, cu un nou succes fără gol primit și cu un parcurs impecabil în fața propriilor suporteri. Următoarea provocare pentru „câini” este deplasarea cu FC Argeș, ultima partidă înaintea începerii returului sezonului regulat.

Ultima actualizare: noiembrie 2, 2026

Lasă un răspuns