Dinamo a întrerupt, în cele din urmă, seria negativă din grupele Champions League, în ultimul meci din faza grupelor.
Dinamo venea după 6 înfrângeri consecutive, iar băieții aveau mare nevoie de un succes înainte de play-off-ul pentru sferturile de finală, acolo unde echipa noastră își asigurase biletele încă de săptămâna trecută.
Astăzi am întâlnit cea mai slabă formație din grupă, Fredericia, care avea doar 3 puncte după 13 meciuri — prilejul perfect să punem capăt seriei negative.
Dinamo a intrat la cabine cu avantaj, 17-14, după o primă repriză cu multe goluri, așa cum era de așteptat împotriva unei echipe daneze care a încasat constant goluri în această competiție.
Repriza secundă a continuat pe aceleași coordonate, cu Dinamo la conducere. Nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei, chiar dacă pe final danezii s-au apropiat. Scor final: 32-37! Dinamo s-a impus fără emoții în Danemarca și încheiem grupa pe locul 5, indiferent de rezultatul din partida Wisla – Sporting.
După meciul din această seară, lucrurile sunt clare: în următoarea fază o vom întâlni pe Magdeburg, o echipă pe care o cunoaștem bine atât din European League, cât și din Champions League. Magdeburg nu traversează un sezon extraordinar nici în Champions League, nici în Bundesliga, unde ocupă locul 6. Totuși, știm foarte bine ce probleme ne-au pus mereu echipele din Germania, dar ne vom juca șansa.
Turul va fi pe 26 martie, în România, iar returul pe 3 aprilie în Germania!