Costin Amzăr luat în colimator de conducere thumbnail

Costin Amzăr luat în colimator de conducere

Afișări 62

Dinamo a fost foarte aproape să câștige pe stadionul „Arcul de Triumf”. Echipa a condus până în ultimele minute ale meciului, dar arbitrul Horațiu Feșnic a acordat un penalty disputat în duelul dintre Amzăr și Musi. Gicu Grozav a marcat, salvând un punct pentru echipa prahoveană.

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a reacționat la declarațiile lui Costin Amzăr, fundașul stânga în vârstă de 20 de ani, după remiza cu Petrolul, scor 1-1, din runda secundă a play-out-ului din Superliga.

„A fost un arbitraj penibil. Au fost 4 minute de prelungire şi după ce s-a verificat penalty-ul în camera VAR s-au mai jucat 30 de secunde. Să ne lase mai bine pe noi să ne arbitrăm singuri! Să luăm mingea în mână, să facem ce vrem!”.

Andrei Nicolescu consideră că apărătorul a exagerat la flash-interviu și spune că dinamoviștii se gândesc să îl sancționeze pe acesta.

„Nu am apucat să vorbesc cu el, a depășit puțin limitele. În primul rând, nu-i face bine lui ce a declarat. El este un fotbalist tânăr, trebuie să își creeze o imagine bună prin ceea ce joacă, nu prin ceea ce declară despre domnii arbitri, care ne ajută în acest sport.

Cred că putea fi mai temperat, luăm în calcul o sancțiune pentru el”, a spus Andrei Nicolescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Citește și:

Cetatea din România ridicată pe un fost con de vulcan

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *