Volei: Bela Bartha pleacă de la Dinamo thumbnail

Volei: Bela Bartha pleacă de la Dinamo

Afișări 143

Bela Bartha va juca din toamnă la Trentino, ceea ce în volei e echivalentul lui Juventus, AC Milan sau Inter Milano.

Transfer de senzație în sportul românesc! Voleibalistul român Bela Bartha va juca din toamnă la una dintre cele mai valoroase echipe din Europa, campioana Italiei, Trentino. Păstrând proporțiile, este ca și cum un fotbalist din Superligă s-ar transfera direct la Juventus, AC Milan sau Inter Milano.

În vârstă de 23 de ani, internaționalul român legitimat la Dinamo a acceptat fără să stea prea mult pe gânduri oferta italienilor, care au cucerit de-a lungul timpului cinci ori titlul în cel mai puternic campionat din Europa.

„Cred că o săptămână au durat negocierile, dar am ales asta în primele două minute după ce a venit oferta. Când vine o echipă ca Trentino nu mai e nevoie să aștepți alte oferte. Nu pot să zic că am emoții, dar e ceva special pentru mine și cred că nu doar pentru mine, ci pentru orice jucător din lumea asta, să meargă la campioana Italiei”, spune Bela Bartha, pentru sportsnet.

Gigantul român de 2,06 m și 105 kilograme care a făcut furori la Campionatul European, spune că nu are emoții la gândul că va juca la una din cele mai mari echipe din Europa.

„Momentan n-am emoții, probabil o sa apară atunci, dar nu cred, pentru că până la urmă și ei sunt tot oameni. O să am doar de învățat de acolo, deci nu o să am emoții” – Bela Bartha, voleibalist Dinamo.

Citește și:

O nouă perlă a turismului românesc: este într-o zonă cunoscută pentru proprietățile sale curative

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *