Reacția jucătorilor după răbufnirea fanilor thumbnail

Reacția jucătorilor după răbufnirea fanilor

Dinamo a pierdut într-un mod dramatic la Galați, 0-1, după un gol primit în minutul 90+3.

Dinamo încasează gol din nou în prelungiri și situația devine dramatică în clasament. La final, suporterii prezenți la Galați i-au apostrofat pe jucători, mai ales că fotbalul prestat a fost jalnic.

”Nu știu cine era responsabil, ce s-a întâmplat, dar n-ai voie să iei golul în minutul 93, nu ai voie să fii prins așa descoperit.

Supărați și suporterii, cum suntem și noi. Nu știu cât ne ajuta un egal, dar era un punct în deplasare. Mergem înainte. Nu cred că mai e așa accesibilă salvarea directă, dar luptăm pentru un loc de baraj.

Faza noastră fixă, n-ai voie să iei gol în minutul 93… Ăsta este fotbalul. Nu este nimic pierdut deocamdată. Suntem la mâna noastră, trebuie să ne câștigăm punctele. Ne lipsesc mult suporterii acasă, dar asta este”, a declarat Răzvan Patriche.

„Sunt frustrați și suporterii, îi înțelegem. Erau supărați, îi înțelegem, sper să ne înțeleagă și ei pe noi. Nu e ca și cum nu ne dorim, dar uneori poate apar greșeli. Încercăm să refacem situația în meciul următor, cu Poli Iași”, a declarat Dennis Politic la finalul meciului.

„N-am avut prea multe ocazii, dar nici ei nu au reușit să ne domine. Aceeași poveste ca în meciul trecut, luăm gol în ultimele minute și este foarte frustrant. Lupta pentru salvare este foarte intensă, aprigă. Trebuie să ne concentrăm doar la noi. Trebuie să începem să adunăm puncte, că se îngroașă gluma”, a mai spus Dennis Politic.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *