Afișări 197
Dinamo își face deja strategia de transferuri pentru iarnă, iar unul dintre jucători este pus pe lista de plecări deja. Este vorba despre atacantul croat Stipe Perica, 30 de ani, care nu a dat randamentul scontat.
”La Perica devine supărător. Ne uităm atent și pentru atacanți în iarnă. Am avut o discuție cu Perica, o să mai avem o discuție acum, e o chestie de atitudine, modul în care se pregătește, se dedică pentru clubul cu asta. Sper să înțeleagă și în meciurile astea. La momentul acesta nu face suficient pentru el și pentru club. Am pierdut două puncte”, a declarat Andrei Nicolescu.
Stipe Perica a reușit în 27 de meciuri jucate la Dinamo 7 goluri și 2 assist-uri.
În mod cert, Dinamo va transfera un atacant în iarnă, un „număr nouă”, în condițiile în care Alex Pop prinde minute doar pe final și a reușit două goluri în acest sezon, iar Mamodou Karamoko are la rându-i probleme la finalizare și oricum se simte mai confortabil în bandă.
Mai mult, Dinamo ar mai elibera un loc pe lista LPF pentru un alt eventual stranier. În acest moment, „câinii” mai pot înregistra un singur străin. Un număr maxim de 4 jucători non-Uniunea Europeană, 13 jucători străini în total, comunitari și non-UE, pot fi trecuți în lot. În acest moment, Dinamo are 12.
Citește și:
Slujbe de 30 noiembrie și 1 decembrie la Catedrala Națională
