Zeljko Kopic: ,,Toate echipele așteaptă meciul împotriva noastră ca pe un derby” thumbnail

Zeljko Kopic: ,,Toate echipele așteaptă meciul împotriva noastră ca pe un derby”

Zeljko Kopic a prefațat duelul cu Oțelul Galați de vineri seară, în cadrul unei conferințe de presă.

În cadrul conferinței de presă dinaintea meciului dintre Dinamo și Oțelul Galați, Zeljko Kopic a adus un omagiu și a oferit condoleanțe familiei lui Gigi Mulțescu, fost jucător și antrenor al lui Dinamo, subliniind impactul pe care acesta l-a avut asupra clubului de-a lungul carierei sale. Deși nu l-a cunoscut personal, Kopic a recunoscut contribuția imensă a lui Mulțescu pentru familia Dinamo.

,,In primul rând vreau să mi exprim cele mai sincere condoleanțe pentru familia Mulțescu și pentru întreaga familie Dinamo ca tot unitar. Nu l am cunoscut personal însă știu cât de important a fost pe parcursul întregii sale cariere pentru clubul Dinamo.”, a transmis Zeljko Kopic.

Referitor la confruntarea cu Oțelul Galați, Kopic a avertizat că echipa pe care o antrenează va avea parte de un meci dificil, descriind adversarii ca fiind o echipă „arțăgoasă” și bine organizată defensiv, care primește puține goluri. El a subliniat, de asemenea, că toate echipele privesc întâlnirea cu Dinamo ca pe un derby.

,,Otelul este o echipă arțăgoasă, care primește foarte puține goluri, vom avea un meci deosebit de dificil Toate echipele așteaptă meciul împotriva noastră ca pe un derby”

,,Nu vreau să vorbesc despre cariera fiului meu, e la o academie de fotbal foarte bună, cel mai important lucru este să fie fericit și sănătos acolo. Vreau sa le mulțumesc românilor, încă de când am ajuns aici toți au avut și au o atitudine pozitivă și foarte prietenoasa vis a vis de mine și familia mea”

,,Cătălin Cîrjan merită toate laudele pe care le primește, este un profesionist desăvârșit care se pregătește cu cea mai mare seriozitate. Tot ce îmi doresc este să își continue forma bună și traiectoria bună Cred din primul moment că este un jucător special, principala mea preocupare este să îi ofer încredere”

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *