Antrenorul celor de la Corvinul, Florin Maxim, a declarat că, în următoarele zile, se va lămuri situația dinamovistului Codruț Sandu.
„Am decis ca pentru acest an să mergem pe continuitate în poartă, mă refer aici la ideea de under, și de aceea l-am adus pe Frânculescu. E un băiat care mie mi-a plăcut foarte mult, apără constant de trei sezoane la un nivel ridicat, un portar care nu face erori, e un tânăr de perspectivă, care va primi încrederea noastră aici pentru a crește în continuare.
Cât despre Iacob, n-are nevoie de prea multe cuvinte din partea mea. Îl cunoaștem foarte bine, s-a dezvoltat frumos, a ajuns să joace în Superligă și cred că au fost experiențe care îl vor ajuta foarte mult. Acum a venit rândul să debuteze și în tricoul echipei la care s-a consacrat, în prima ligă.
Se va clarifica, în zilele următoare, și situația lui Codruț. Așteptăm să vedem cum se va regla și acest aspect. Vom mai completa lotul cu șapte-opt jucători în această vară, în mai multe compartimente.
Trebuie să gândim bine campania de transferuri, pentru că avem un buget pe care trebuie să îl respectăm, dar nu e prima dată când ne aflăm într-o astfel de situație. Cred și sper că vom lua cele mai bune decizii, vom face cele mai bune alegeri, care să ne ajute pe viitor.”
