Dor de Dinamo, așteptarea continuă thumbnail

Dor de Dinamo, așteptarea continuă

Afișări 2

Pauza competițională datorată echipelor naționale a venit la pachet cu o perioadă lungă departe de Dinamo. Trei săptămâni de liniște. O așteptare apăsătoare într-o perioadă care parcă nu mai trece. O perioadă în care suntem cu toții axați pe statistici, predicții și pe ici, pe colo, mai vedem câte o veste de la câte un dinamovist selecționat. În rest, nimic.

Vuietul tribunelor a amuțit pe 20 septembrie și o să revină la viață tocmai pe 9 octombrie.

Singura parte bună e că, în orice zi ne-am uita și din orice unghi, clasamentul arată la fel. Dinamo pe primul loc. Un Dinamo care nu a mai arătat așa bine de foarte mulți ani, un Dinamo trecut prin multe încercări, dar care, ușor-ușor, revine la roșul aprins din obraji.

În concluzie, deși pauza e lungă, noi, dinamoviștii, suntem învățați cu așteptarea. Dacă ne gândim de cât timp așteptăm să vedem Dinamo acolo unde îi este locul, parcă trei săptămâni nu mai par așa de lungi.

Totuși, așteptăm cu interes reluarea campionatului și sperăm ca Dinamo să își păstreze traiectoria. Toți cu sufletul la victorie.

Hai, Dinamo!

Lasă un răspuns