Written by De mici am fost obișnuiți să punem etichete. Încă din școală ni se cerea să clasificăm, să asociem, să încadrăm lucrurile în diferite categorii. În felul acesta, mintea noastră s-a obișnuit să gândească prin asocieri.
Numai că nu toate asocierile sunt corecte. Faptul că un lucru seamănă cu altul nu înseamnă că este identic, iar obișnuința de a încadra totul într-un tipar ne poate conduce, uneori, la concluzii greșite.
În Matinalul de astăzi am spus că jocul lui Armstrong din repriza a doua, până la gol, m-a scos din sărite. Unul dintre cei care ne urmăresc a concluzionat că aș avea ceva cu jucătorul. Mi s-a părut interesant cât de repede o opinie despre o prestație poate fi transformată într-o presupunere despre intențiile celui care o exprimă.
Mi-am dat seama că noi, ca societate, avem o problemă mai veche și mult mai răspândită decât pare la prima vedere. Atunci când nu suntem de acord cu cineva, în loc să-i analizăm argumentele, avem tendința să-l etichetăm, să-l încadrăm într-un anumit tipar, să presupunem că în spatele cuvintelor sale se ascunde o intenție pe care noi credem că am descoperit-o.
Și eu am făcut această greșeală în trecut și, cu timpul, am învățat să o evit. Am încadrat uneori oameni în categoria „haterilor” sau am presupus că se află într-o altă tabără doar pentru că, într-o anumită privință, vedeam lucrurile diferit.
Am înțeles însă că un dezacord punctual nu înseamnă automat o adversitate permanentă. Faptul că cineva nu este de acord cu mine într-o anumită situație nu înseamnă că îmi este adversar și nici că toate opiniile sale trebuie privite prin această lentilă.
Poate că problema apare tocmai atunci când confundăm propriile convingeri cu adevărul absolut.
Obiectivitatea este relativă. O invocăm deseori, dar nu suntem niciodată pe deplin obiectivi în evaluările noastre, tocmai pentru că privim lucrurile prin propriii ochi.
Atunci când vorbim despre fotbal, nicio evaluare nu poate fi considerată un adevăr absolut. Fiecare dintre noi judecă prin prisma propriilor criterii, a experiențelor și a modului în care înțelege jocul.
Tocmai de aceea, cred că singura cale firească pentru noi, la Radio Dinamo, este să fim subiectivi prin apartenență și corecți în analiză.
Când spun că suntem corecți, nu înseamnă că analizele noastre sunt inatacabile sau că verdictele sunt întotdeauna precise, ci că, atunci când analizăm, o facem cu bună-credință, fără intenții negative.
Poți să-mi demonstrezi că am greșit în ceea ce am spus. Dar nu poți să-mi atribui automat o intenție rea doar pentru că nu ești de acord cu mine.
Cred că ar fi mult mai bine pentru toți să învățăm să ascultăm cu adevărat. Pentru că, atunci când doar auzim și ne grăbim să punem etichete, riscăm să ne îndepărtăm de esența lucrurilor și să zgâriem doar suprafața lor.
HAI DINAMO!
Ultima actualizare: octombrie 19, 2026