Written by Dinamo a pierdut la Mioveni, scor 1-2 cu FC Argeș, și a pus capăt unei serii impresionante de invincibilitate, începută după eșecul cu Petrolul din prima etapă a sezonului.
Aproape că uitasem gustul amar al unei înfrângeri. Din păcate, l-am redescoperit în cel mai dureros mod posibil, în minutele de prelungire, după un meci pe care nu meritam să-l pierdem, dar pe care, în cele din urmă, ni l-am pierdut singuri.
Este o înfrângere frustrantă, greu de digerat, mai ales prin prisma desfășurării jocului și a numeroaselor ocazii irosite. Dar fotbalul nu se judecă doar prin oportunitățile create, prin posesie sau prin xG. La final, când tragem linie și analizăm clasamentul, rămâne rezultatul. Ocaziile nu se transformă retroactiv în goluri, iar punctele pierdute nu mai pot fi recuperate din acest meci.
Dinamo a pierdut trei puncte împotriva unui adversar modest, care a știut să-și exploateze șansele și, mai ales, slăbiciunile noastre. Slăbiciuni care, din păcate, nu au apărut peste noapte.
Un regres ofensiv pe care nu-l mai putem ignora
Am discutat inclusiv în emisiunile noastre despre faptul că jocul ofensiv al lui Dinamo pare să traverseze o perioadă de regres. Rezultatele bune au mascat, într-o anumită măsură, dificultățile din construcție și lipsa de eficiență în ultimii metri.
Dacă analizăm ultimele trei partide, observăm o tendință îngrijorătoare: adversarii au început să înțeleagă tot mai bine mecanismele noastre ofensive. Nu ne mai oferă spații, preferă să aglomereze propria jumătate și să blocheze culoarele prin care Dinamo reușea, în prima parte a sezonului, să destabilizeze defensivele adverse.
FC Argeș a aplicat foarte bine această strategie în prima repriză. O repriză pe care o consider una dintre cele mai slabe făcute de Dinamo în actualul sezon. Fără șut pe poartă, fără ritm, fără inspirație și fără capacitatea de a pune cu adevărat presiune pe adversar.
Mai mult, piteștenii au deschis scorul în urma unei faze fixe, la care Alaa Bellaarouch a demonstrat că este, până la urmă, și el uman. Portarul care ne-a impresionat prin intervențiile sale a arătat o vulnerabilitate evidentă la ieșirile pe centrări. Într-o zonă în care ar fi trebuit să-și impună autoritatea, inclusiv prin folosirea brațelor, a ezitat nepermis.
Este un punct nevralgic pe care adversarii îl vor observa și, foarte probabil, îl vor specula. Bellaarouch rămâne un portar valoros, dar nu unul lipsit de imperfecțiuni. Și-a arătat, dacă vreți, propria kryptonită.
O repriză secundă dominată, dar fără luciditate
După pauză, am văzut o altă Dinamo. O echipă mult mai agresivă, care a împins liniile până aproape de jumătatea terenului și a obligat adversarul să se retragă tot mai mult. Golul egalizator a venit firesc, în urma unei centrări excelente a lui Danny Armstrong, care a provocat autogolul gazdelor. Dinamo avea inițiativa, controla teritorial partida și părea că este doar o chestiune de timp până când va întoarce rezultatul.
Numai că am început să pedalăm în gol.
Am construit, am ajuns în poziții favorabile, am ratat și am continuat să ratăm. O succesiune de oportunități irosite, într-un meci în care adversarul părea tot mai vulnerabil.
Introducerea lui Karamoko, destul de târzie din punctul meu de vedere, a schimbat dinamica atacului. Francezul a adus mobilitate, a atacat spațiile și, cel mai important, a apărut în situații de finalizare. A trimis în bară, a ratat singur cu portarul și a fost mult mai prezent în careul advers decât ceilalți jucători ofensivi.
Din păcate, impactul său s-a văzut doar în spectacolul ocaziilor și în statisticile avansate, nu și pe tabelă. Iar fotbalul are uneori această cruzime: când nu îți valorifici momentele favorabile, riști să fii pedepsit.
Exact asta s-a întâmplat în prelungiri. Nikita Stoinov a comis o nouă eroare, a treia de acest gen, oferindu-le adversarilor un cadou pe care aceștia nu l-au refuzat. De această dată, arbitrul nu a mai intervenit în favoarea sa, pe bună dreptate, iar Mendy a marcat golul unei victorii aproape nesperate pentru FC Argeș.
Imaginea jucătorilor piteșteni, prăbușiți de bucurie la final, spune multe despre cât de neașteptat a fost acest deznodământ.
Dinamo a avut meciul în mână, dar a găsit o modalitate de a-l pierde.
Întrebări despre formula ofensivă și gestionarea schimbărilor
Dincolo de erorile individuale, cred că trebuie să discutăm și despre deciziile tactice.Dinamo continuă să caute o formulă ofensivă stabilă. Avem un Dean Zandbergen care oferă relativ constanță, dar încă nu am identificat cu adevărat partenerii potriviți pentru a construi un atac eficient împotriva echipelor care se apără aglomerat.
Am încercat din nou varianta cu Cătălin Cîrjan într-o poziție avansată. Sper, sincer, să fi fost una dintre ultimele încercări de acest gen. Cîrjan are alte calități, alte responsabilități și poate influența mult mai mult jocul dintr-o zonă în care își poate valorifica viziunea și capacitatea de creație. Nu îi putem cere să livreze constant ceea ce trebuie să ofere un atacant.
În privința lui Diogo Pinto, îmi păstrez opinia: este un fotbalist capabil de execuții spectaculoase, de momente de inspirație, dar care încă nu a demonstrat că poate oferi constanță din postura de titular. Există o diferență între a produce câteva faze de calitate și a susține nivelul ofensiv al unei echipe care își propune să lupte pentru primele locuri.
Karamoko, chiar și cu ratările sale, a oferit măcar ceva ce ne-a lipsit în multe momente: prezență reală la finalizare.
Și mai există o întrebare la care, personal, nu găsesc un răspuns convingător.
De ce Dinamo nu a intervenit mai devreme prin schimbări, la 1-1, când adversarul era vizibil în dificultate?
FC Argeș pierduse din intensitate, lăsa spații importante între compartimente și părea o echipă care putea fi învinsă. Aveam pe teren mai mulți jucători cu prestații modeste, iar partida cerea prospețime și soluții noi.
Orice justificare tactică poate fi discutată, dar este greu să ignori deznodământul. Am avut oportunitatea de a forța victoria și nu am exploatat-o suficient.
O înfrângere nu șterge tot ce am construit
Vreau totuși să fie foarte clar un lucru: acest rezultat nu anulează ceea ce Dinamo a realizat în primele 14 etape. Nu putem șterge cu buretele un parcurs excelent, o serie impresionantă de rezultate și progresul evident al echipei doar pentru că am pierdut un meci.
Dar nici nu trebuie să ne ascundem în spatele punctelor acumulate.
Strict despre partida de la Mioveni, Dinamo a avut o prestație slabă, cu o primă repriză foarte modestă și o a doua parte în care a dominat, dar a fost lipsită de eficiență. Am întâlnit un adversar limitat, pe care ar fi trebuit să-l învingem, și am sfârșit prin a ne sabota singuri.
Este greu de acceptat, dar aceasta este realitatea. O echipă care aspiră la podium, la calificarea în cupele europene și, de ce nu, la lupta pentru supremație în Superliga trebuie să gestioneze mult mai bine asemenea partide.
Sunt trei puncte pe care le-am aruncat. Trei puncte care ar putea cântări enorm la finalul sezonului. Nu le mai putem recupera la Mioveni, așa că va trebui să le câștigăm pe alte terenuri, poate mult mai ostile, în deplasări în care nu ne-am fi propus neapărat victoria.
Intrăm în pauza competițională cu 33 de puncte, un bilanț excelent, indiferent de frustrarea momentului. Dar și cu posibilitatea reală de a pierde prima poziție a clasamentului.
Pauza vine la momentul potrivit. Avem nevoie de un restart
După victoria cu Farul, pauza competițională ni se părea inoportună. Dinamo era într-un moment de formă extraordinar, juca spectaculos, avea intensitate și părea că poate învinge pe oricine.
Acum, situația este diferită.
Din punctul meu de vedere, pauza vine într-un moment în care echipa are nevoie să se regrupeze, să-și regăsească energia și să corecteze anumite mecanisme care nu mai funcționează la aceeași intensitate.
Dinamo nu mai are viteza de circulație a mingii din primele etape, nu mai produce aceeași presiune constantă și pare să întâmpine dificultăți tot mai mari în fața adversarilor care refuză să joace deschis.
Avem nevoie și de revenirea unor jucători importanți. Alexandru Musi poate aduce un plus de imprevizibilitate, George Pușcaș trebuie să devină o soluție reală în atac, iar recuperarea lui Andrei Mărginean ne-ar oferi mai mult echilibru și mai multe variante în zona mediană.
Sunt convins că există suficientă calitate în acest lot pentru ca Dinamo să revină la nivelul arătat în momentele sale cele mai bune.
Dar pentru asta trebuie să revenim la muncă, la intensitate, la disciplina tactică și, mai ales, la acea foame de rezultate care ne-a caracterizat în prima parte a sezonului.
Poate aveam nevoie și de un duș rece
Poate că această înfrângere are și un rol util. Poate ne readuce puțin cu picioarele pe pământ.
În ultima perioadă s-a vorbit enorm despre Dinamo, despre primul loc, despre titlu, despre cât de puternică a devenit echipa. Au venit laudele, aprecierile, premiile și comparațiile tot mai optimiste.
Poate că, la un moment dat, am devenit cu toții prea încrezători. Poate am început să discutăm prea mult despre titlu și prea puțin despre ceea ce mai avem de îmbunătățit.
Ultimele partide ne-au demonstrat că nu suntem Barcelona. Suntem o echipă bună, în creștere, dar cu limite, vulnerabilități și multe lucruri de pus la punct.
Mi-aș dori să revedem acel Dinamo care nu avea nevoie de laude pentru a impresiona. Echipa privită ca un outsider, care nu primea trofee simbolice după fiecare victorie, dar care câștiga respectul tuturor prin fotbalul prestat.
Trebuie să ne regăsim modestia, ambiția și determinarea. Să vorbim mai puțin despre ceea ce am putea câștiga la finalul sezonului și să demonstrăm mai mult pe teren, etapă de etapă.
Înfrângerea de la Mioveni doare. Doare pentru că a fost evitabilă, pentru că am avut ocazii să câștigăm și pentru că am pierdut în cel mai frustrant moment posibil.
Dar sezonul nu s-a încheiat. Suntem în continuare într-o poziție excelentă, avem 33 de puncte și toate motivele să credem că această echipă poate realiza lucruri importante.
Important este să învățăm ceva din această seară. Să nu tratăm eșecul ca pe un simplu accident, dar nici să nu transformăm o înfrângere într-o criză.
Revenim la bază. Revenim la muncă. Revenim cu picioarele pe pământ.
Și, sper eu, vom reveni și la fotbalul care ne-a făcut să visăm în primele luni ale sezonului.
Mergem înainte!
Hai Dinamo!