Afișări 53
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a oferit detalii despre revenirea lui George Pușcaș pe teren.
Atacantul, în vârstă de 30 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală care l-a ținut departe de gazon pentru o perioadă îndelungată. Ultimul meci oficial în care a evoluat a fost cel dintre Dinamo și CFR Cluj, încheiat la egalitate, scor 0-0, pe 16 mai.
Andrei Nicolescu estimează că revenirea lui George Pușcaș ar putea avea loc după pauza internațională
„Da, eu așa sper. Pentru prima dată avem semnale foarte pozitive de recuperare, de modul în care decurg antrenamentele, intensitatea în antrenament”, a declarat Andrei Nicolescu, la Fanatik.
Atacantul mult dorit de Dinamo!
Venit în luna februarie, George Pușcaș a bifat opt partide în tricoul alb-roșu, în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă, ambele reușite venind în partida împotriva celor de la FC Argeș.
În luna septembrie, atacantul a semnat prelungirea contractului cu Dinamo până la 30 iunie 2029.
Dinamo speră ca, după revenirea pe teren, George Pușcaș să ofere randamentul așteptat de întreaga suflare dinamovistă.
