Ce spune Glăvan despre întoarcerea la Dinamo thumbnail

Ce spune Glăvan despre întoarcerea la Dinamo

Afișări 103

Gabi Glăvan a fost întrebat ieri, în cadrul emisiunii GSP Live, de către unul dintre spectatori dacă există șanse să revină la Dinamo. Acesta a răspuns: „Niciodată nu știi ce se poate întâmpla.”

Glăvan a fost implicat activ la Dinamo încă din perioada în care echipa evolua în Liga 2, ocupând o poziție de voluntar. După promovare, a fost oficializat în rolul de expert în scouting și analiză, contribuind decisiv la aducerea unor jucători esențiali pentru echipă, precum Golubovic, Homawoo, Politic și Abdallah. De asemenea, a avut un rol cheie în numirea antrenorului Zeljko Kopic.

Totuși, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare, a sentimentului de neîncredere din partea clubului și a presiunii venite din partea suporterilor, Glăvan a demisionat spre sfârșitul anului 2023, urmand exemplul lui Ovidiu Burcă, care făcuse același lucru anterior.

Întrebat despre o posibilă revenire la Dinamo, în contextul în care postul de director sportiv este încă vacant în cadrul echipei „câinilor”, Glăvan a oferit un răspuns ambiguu.

„Dacă e posibil să mă întorc la Dinamo pe viitor? Viitorul poate fi atât apropiat, cât și îndepărtat. Toată lumea știe că sunt dinamovist, am iubit și iubesc clubul Dinamo. Nu pot să exclud vreodată posibilitatea de a mă întoarce. Nu știu dacă în perioada următoare va fi posibil, dar pe viitor nu se știe. Niciodată nu știi ce se poate întâmpla”, a declarat Gabi Glăvan, la GSP Live.

Citește și:

Carmen Brumă și Mircea Badea și-au mutat copilul la o școală privată

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *