Alberto Soro este unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în actualul sezon, însă viitorul mijlocașului spaniol rămâne incert. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a vorbit despre negocierile pentru prelungirea contractului, dar și despre transformarea sa dintr-un jucător care părea că nu mai are viitor la Dinamo într-un om important al … Continue reading „Alberto Soro vorbește despre viitorul său la Dinamo: „Nu am ajuns la o înțelegere””
Dinamo revine pe Arena Națională pentru un nou meci în Cupa României. Miercuri, 28 octombrie, formația pregătită de Nuno Campos va primi vizita celor de la Chindia Târgoviște, în etapa a doua a fazei grupelor. Clubul a anunțat punerea în vânzare a biletelor, dar și informațiile privind accesul suporterilor. După victoria obținută în prima etapă, … Continue reading „S-au pus în vânzare biletele pentru Dinamo – Chindia!”
Dinamo traversează un moment foarte bun în Superliga, iar conducerea clubului are un obiectiv clar pentru actualul sezon: calificarea în cupele europene. Andrei Nicolescu a vorbit despre ambițiile clubului, presiunea luptei pentru titlu, dar și despre situația medicală a mai multor jucători importanți. După aproape un deceniu de absență din competițiile continentale, Dinamo își propune … Continue reading „Andrei Nicolescu anunță obiectivul lui Dinamo: „E ceea ce e necesar anul ăsta””
HANDBAL. Seară magică în Sala Polivalentă pentru cea mai consistentă victorie din istoria participărilor noastre în EHFCL EHF Champions League, etapa 5: Dinamo – SAH Aarhus 37-23 (16-12) Dinamo s-a impus clar în fața vicecampioanei Danemarcei, în penultima etapă a grupei E din EHF Champions League. Victoria campioanei României relansează lupta pentru calificarea în grupele … Continue reading „HANDBAL. Seară magică în Sala Polivalentă pentru cea mai consistentă victorie din istoria participărilor noastre în EHFCL”
În viață, trebuie să luăm zilnic decizii. Unele se dovedesc benefice, altele ne conduc într-o direcție greșită. Suntem tentați să credem că cel mai grav lucru este să greșim atunci când luăm o decizie. Eu cred însă că, de multe ori, mai grav este să nu avem curajul de a decide. „Un om care ezită … Continue reading „Timpul nu rescrie istoria.”
Afișări 113 Răzvan Zăvăleanu a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Exclusiv Dinamo, de la ProSport, în care s-a discutat despre meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, programat duminică, de la ora 19:00. Fostul administrator judiciar al lui Dinamo, care activează în prezent în cadrul clubului CFR Cluj, a fost întrebat cum se simte … Continue reading „Răzvan Zăvăleanu, înainte de CFR Cluj – Dinamo: „Mi-aș dori ca Dinamo să câștige campionatul””
Afișări 9 Dinamo ia în calcul o eventuală despărțire de căpitanul echipei, Cătălin Cîrjan, în perioada de mercato din iarnă. Formația din MLS, Minnesota United, care s-a interesat de mijlocaș și în această toamnă, continuă să îl urmărească, iar Dinamo nu exclude o eventuală mutare. Cine l-ar putea înlocui pe Cătălin Cîrjan? Potrivit înformațiilor apărute … Continue reading „Bombă în mercato! Cine l-ar putea înlocui pe Cătălin Cîrjan în cazul unei eventuale plecări”
Afișări 780 Alexandru Musi (22 de ani) este tot mai aproape de revenirea pe teren, după o absență de peste o lună cauzată de o accidentare. Fotbalistul lui Dinamo a fost operat la menisc, iar perioada de recuperare s-a prelungit peste estimările inițiale. Ultimul meci oficial disputat de „șeptarul” dinamovist datează din 5 septembrie 2026, … Continue reading „Revenire importantă la Dinamo”
Dinamo ia în calcul și scenariul unei despărțiri de Cătălin Cîrjan în perioada de transferuri din iarnă. Potrivit informațiilor publicate de ProSport, conducerea clubului a identificat deja un posibil înlocuitor pentru căpitanul dinamovist: Eduard Radaslavescu, mijlocașul în vârstă de 22 de ani de la Farul Constanța. Cătălin Cîrjan continuă să fie urmărit de Minnesota United, … Continue reading „Dinamo pregătește o posibilă înlocuire a lui Cătălin Cîrjan. Cine este jucătorul vizat”
Dinamo a primit o sancțiune financiară în urma partidei disputate în deplasare cu Sepsi OSK, câștigată de echipa pregătită de Nuno Campos cu scorul de 2-0. Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal s-a întrunit miercuri, 21 octombrie 2026, și a anunțat sancțiunile dictate în urma incidentelor petrecute la ultimele meciuri din Superliga. … Continue reading „Dinamo, sancționată după victoria cu Sepsi! Amenda primită de club”
