Dinamo este pe loc de retrogradare directă în acest moment și urmărim cu interes ceea ce se întâmplă în restul partidelor din play-out. Dinamo nu își face treaba, pe tot parcursul play-outului am avut eșec peste eșec, colaps peste colaps și cu două etape înainte de finalul campionatului, suntem aproape de retrogradare. O retrogadare care … Continue reading „Suporterii încă mai cred. Voi?”
Trăim o perioada foarte grea în campionat, șansele pentru salvarea de la retrogradare nu sunt grozave, nici etapa aceasta nu ne-am făcut treaba și stăm la mâna rezultatelor indirecte. Dacă ieri Universitatea Cluj nu ne-a ajutat în disputa cu FCU Craiova, totuși UTA Arad a învins pe Poli Iași în deplasare și șanse încă există, … Continue reading „Cine mai crede?”
Astăzi s-a jucat un meci foarte important în lupta pe care o mai avem de dus în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Deși șansele lui Dinamo nu sunt deloc grozave, mai ales după ce nu am reușit să învingem acasă pe Voluntari, totuși rezultatele indirecte continuă să ne mențină cu șanse în lupta pentru … Continue reading „Rednic ne dă o mare mână de ajutor”
Dinamo este aproape de colaps sportiv, iar finalul sezonului ar trebui să aducă schimbări masive printre cei care au condus clubul în acest sezon. Dinamo mai are două meciuri de disputat în acest sezon, două meciuri în care, pentru a rămâne în Liga 1, ar fi nevoie de 6 puncte Este o misiune care pare … Continue reading „Cine își asumă și cum?”
Dinamo este aproape de retrogradare și victoria Craiovei complică și mai mult lucrurile. Oltenii au cu un punct mai mult decât Dinamo și teoria conform căreia Dinamo s-ar putea salva și cu patru puncte obținute în ultimele două etape începe să se năruie precum speranțele noastre. În teorie, salvarea poate fi posibilă doar cu șase … Continue reading „Din vina noastră”
Dialog Divin: Speranța dinamovistă în mâinile Providenței Preambul „Căci nimic nu este cu neputință la Dumnezeu” În adâncul sufletului meu, unde tristețea și neputința își țes pânza de paianjen, mă așez în tăcere și încerc să scriu. Dar cuvintele par să se piardă în ecoul propriei mele disperări. „Doamne, unde am greșit? Este oare vina … Continue reading „Dialog Divin: Speranța dinamovistă în mâinile Providenței”
Zeljko Kopic nu mai găsește în niciun fel soluția câștigătoare și Dinamo are șanse din ce în ce mai mici să evite retrogradarea. Deși Dinamo, dacă învinge în ultimele două etape, ar ajunge pe loc de baraj, nici Kopic nu pare convins că echipa poate să îndeplinească acest obiectiv și pare destul de resemnat: „Suntem … Continue reading „Kopic destul de resemnat: ,,Ar fi un miracol să ne salvăm””
Ioan Andone a fost prezent la meciul dintre Dinamo și Voluntari de pe stadionul ,,Arcul de Triumf”. Legenda dinamovistă a avut o analiză dură, dar corectă, la finalul partidei încheiate la egalitate, 1-1: ”Jocul foarte slab, nu ai ce să vorbești de joc. O fi încărcătură, nu cred că străinii simt ceva. E cel mai … Continue reading „Mesaj dur al lui Ioan Andone! ,,Nu sunt profesioniști și la rezultate?””
Dinamo a remizat, pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Voluntari, într-un meci din cadrul etapei a 7-a din play-out-ul SuperLigii. Printre personalitățile care au asistat la acest meci din tribunele stadionului Arcul de Triumf s-a numărat și Mircea Lucescu (78 de ani), fostul antrenor al celor de la Dinamo. La scurt timp după finalul acestei partide, ”Il … Continue reading „,,Sunt și greșeli tactice””
Dinamo este pe loc retrogradabil și situația pare fără ieșire pentru echipa noastră. Din păcate, a fost o săptămână de coșmar pentru Dinamo, care a obținut doar 2 puncte din tripla cu Craiova-Botoșani-Voluntari, toate echipe aflate în zona retrogradării. Dinamo nu mai depinde de ea nici pentru obținerea unui loc de baraj, este la mâna … Continue reading „Răbdarea a luat sfârșit: Răbufnirea fanilor după dezastrul din play-out”
