Sub așteptări! Câți fani sunt așteptați în această seară

Dinamo și Universitatea Craiova se întâlnesc în primul meci al etapei a doua din play-off. Ambele echipe vin după câte o înfrângere în runda inaugurală, iar dacă în prima etapă stadioanele din Superligă au fost pline, în această seară lucrurile stau mult mai slab. Dinamo vine după patru înfrângeri consecutive în campionat, iar efectul se … Continue reading „Sub așteptări! Câți fani sunt așteptați în această seară”

Reacție oficială: scrisoare deschisă din partea lui Dinamo

Dinamo a fost dezavantajată în meciul cu Rapid, iar lipsa de reacție din partea FRF și CCA a stârnit indignare în rândul clubului. Deși s-au cerut reacții oficiale, până la această oră nu a existat nicio poziție fermă din partea CCA, iar clubul Dinamo a transmis o scrisoare deschisă prin care solicită o reacție oficială, … Continue reading „Reacție oficială: scrisoare deschisă din partea lui Dinamo”

,,Le mulțumesc și celor care au fost duplicitari”

Miercuri, 18 martie, a avut loc Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal, în cadrul căreia au fost alese atât conducerea FRF, cât și noul Comitet Executiv. Răzvan Burleanu (41 de ani) a câștigat al patrulea mandat consecutiv de președinte al FRF, nimic socant. În ceea ce privește reprezentanții cluburilor din SuperLigă în Comitetul Executiv, … Continue reading „,,Le mulțumesc și celor care au fost duplicitari””

„Trebuie să ne revenim cât mai repede!” Ce a spus Opruț despre convocarea la națională

Raul Opruț este unul dintre cei mai în formă jucători ai lui Dinamo și ar putea fi convocat la echipa națională. Nu este însă un lucru sigur, deoarece se pare că Borza este cel care va fi convocat. Raul se concentrează pe Dinamo și pe revenirea echipei, care a suferit patru înfrângeri consecutive în campionat. … Continue reading „„Trebuie să ne revenim cât mai repede!” Ce a spus Opruț despre convocarea la națională”

Kopic a prefațat duelul cu Craiova! Ce jucători ar putea reveni

Dinamo se pregătește pentru duelul cu Universitatea Craiova de mâine seară, de pe Arena Națională. Dinamo a început play-off-ul cu o înfrângere, dar vrea să răzbune eșecul cu Rapid și să obțină primele puncte în această fază a competiției. Avem însă un meci foarte greu, împotriva fostului lider, care a pierdut și ea în prima … Continue reading „Kopic a prefațat duelul cu Craiova! Ce jucători ar putea reveni”

Vești bune înainte de confruntarea cu Craiova: ultimele detalii

Dinamo și Craiova se întâlnesc mâine seară pe Arena Națională, în a doua etapă din play-off-ul Superligii. O confruntare în care ambele echipe încearcă să își spele imaginea după startul ratat din play-off: Dinamo vine după înfrângerea cu Rapid, un meci în care arbitrul Istvan Kovacs a fost în prim-plan, în timp ce Craiova a … Continue reading „Vești bune înainte de confruntarea cu Craiova: ultimele detalii”

Decizia luată de Consiliul de Administrație al clubului Dinamo

Clubul Dinamo a anunțat, în această seară, o decizie a Consiliului de Administrație privind accesul pe stadion și invitațiile oferite de-a lungul timpului. ,,La data de 10 martie 2026, Consiliul de Administrație al clubului Dinamo 1948 a adoptat o serie de măsuri privind politica de ticketing și acordarea invitațiilor pentru meciurile disputate pe teren propriu … Continue reading „Decizia luată de Consiliul de Administrație al clubului Dinamo”

Programul reluării play-off-ului: când joacă Dinamo după pauză

Meciul cu Craiova de joi seara este ultimul înainte de pauza competițională prilejuită de partida echipei naționale cu Turcia. Dinamo speră să încheie cu un rezultat pozitiv înainte de intrarea în această pauză, mai ales că nici Craiova nu traversează o formă foarte bună. Totodată, este primul meci din play-off în fața propriilor suporteri, un … Continue reading „Programul reluării play-off-ului: când joacă Dinamo după pauză”