Deja se ajunge foarte departe cu cazul Homawoo-Luca Mihai și nu pot să nu observ un iz profund de ipocrizie.
Ipocrizia provine din faptul că nu le pasă celor care discută de caz despre jucător, despre ceea ce se întâmplă cu el, faptul că nu este încă în regulă. A fost un eveniment nefericit și din păcate, are de suferit în continuare. Culmea, este și ”câine” Luca Mihai, este de-al nostru și cu atât mai mult ne doare de faptul că s-a întâmplat așa ceva pe un stadion de fotbal. Dar de aici și până la a pune la zid clubul Dinamo, a ajuns să fie pus la zid arbitrul Hațegan, pentru o interpretare eronată a unei faze, mi se pare puțin cam mult.
Puteți să îmi reproșați că iar sufăr de mania persecuției, dar hai să le judecăm puțin:
- Vassaras, veșnic prezent la masa tăcerii, pentru că niciodată nu are nimic de spus, vine și îl ceartă public pe Hațegan pentru eroarea comisă. Același om care etapă de etapă a ignorat erorile grosolane comise împotriva lui Dinamo. Nu uitați, același Vassaras a vorbit după meciul cu Hermannstadt de pe ,,Arcul de Triumf”, când a fost o faza discutabilă. După meciul cu Petrolul nu a spus absolut nimic, nici în alte situații.
- Hațegan oferă declarații publice, să își recunoască eroarea, pus probabil de CCA să facă acest lucru. Niciun alt arbitru nu a făcut acest lucru pe parcursul sezonului, deși au fost meciuri distruse de arbitraj, nici nu vorbesc de Dinamo, au fost și alte echipe pătite.
- Începe deja teoria ,,totul să se salveze Dinamo”, ideea lansată de Dumitru Dragomir, îmbrățișată indirect de alți oameni de fotbal, de televiziune. Același club care a primit 4 etape de suspendare de la comisii, același club care a fost dezavantajat de arbitraj în mai multe rânduri, echipa programată să joace 3 meciuri în 6 zile, când contracandidate evoluează în același număr de meciuri, în 7, 8 sau 10 zile. Acest club este avantajat în lupta pentru salvarea de la retrogradare?
- Au început să apară deja oameni de fotbal, chiar unii foști jucători, care în mod inconștient, din dorința de a ieși în evidență, cer suspendarea lui Homawoo, dar nu același lucru l-am văzut spre exemplu, când Edjouma i-a provocat ruptură de ligamente încrucișate și menisc lui Tomozei în 2022, punând capăt carierei lui în prima liga. Acum tunurile pe Josue, pentru a intrare imprudentă, un accident nefericit.
- Nu am văzut la fel de mult ”șoc” media după ce s-a întâmplat la Botoșani-Craiova, când a fost o execuție în direct, a unui arbitru în culori galbene politice, care a ajutat echipa unui patron cu același suflet galben politic. Dar Dinamo este avantajată, desigur.
Dinamo nu a fost și nu a cerut în niciun moment să fie avantajată în lupta pentru salvarea de la retrogradare, a cerut doar corectitudine. Au fost multe exemple de partide în care Dinamo a fost dezavantajată, devenise chiar o normalitate pe care trebuia să o acceptăm, dar nu putem accepta acest linșaj media la adresa clubului nostru. Înțeleg că play-offul nu mai prezintă niciun fel de interes, după ce campionatul a fost omorât în lupta pentru titlu, dar lăsați DINAMO ÎN PACE!
Ne ducem lupta mai departe, îi urăm multă sănătate lui Luca Mihai și recuperare ușoară, poate pe viitor să îl vedem îmbrăcând tricoul clubului pe care îl iubește, dar pentru ceilalți, lăsați ipocrizia!
Cei de la DDB Italia au sintetizat perfect situația, miza nu a fost niciodată jucătorul Luca Mihai, miza a fost și este de fapt clubul Dinamo și cum va fi arbitrată Dinamo. Dacă se va greși împotriva lui Dinamo în meciurile următoare, va fi considerată reparație morală.
,,Nu există ceva mai odios pentru căutătorii de audiență și rating decât să îți dorești că subiectul știrii pe care o tot rostogolești, în cazul de față Luca Mihai, să fie într-o stare cât mai gravă. Pentru că asta îți justifică lătratul ce nu contenește de peste 24 de ore.
În realitate SUBIECTUL LOR E ALTUL: Hațegan. Și dincolo de Hațegan, subiectul veninului este Dinamo.
Strategia lor de manipulare a dat roade: Hațegan e condamnat de toată lumea. El și Homawoo sunt urmăriți de poliție, de armată, de gardienii publici din parcuri, de paznicii pensionari din farmacii. Pe unde vor fi văzuți să fie huliți și jupuiți.
Partea mai interesantă e că, deși subiectul este Hațegan, iar de jucătorul accidentat nu le pasă sub nicio formă, ȚINTA LOR ESTE FELUL CUM VA FI ARBITRATĂ DINAMO în următoarele 5 etape, pentru că nu cumva să scape de retrogradare.
Cu alte cuvinte, cine o va arbitra corect pe Dinamo, așa cum a făcut-o Hațegan, CA EL SĂ PĂȚEASCĂ!”, mesaj DDB Italia
P.S: Nu am ce să le reproșez celor de la Iași, pentru că în fond, ei își apară clubul și propriile interese, cu siguranță și noi am fi procedat la fel, dar cei ”neutrii” au adoptat o anumită poziție și asta îmi dă de gândit!