Written by România este în această perioadă la Euro2024 și am avut privilegiul să asist la o victorie istorică, la Munchen.
Când ai două victorii la turneele finale de la prima noastră prezență și până acum, cu adevărat este istoric să asiști la o victorie. Acum un an de zile, în plină lupta pentru calificarea la turneul final, eram prezent în Munchen și vedeam anunțurile despre viitorul campionat european din Germania. M-am pozat cu Rathaus în spate și am spus că ne vom revedea peste un an de zile în Germania. Mulți au ras, dar cei care urmăriți emisiunile RD1948 știți că am spus de la bun început că vom fi prezenți la Euro. Nu sunt Nostradamus, nu știam că exact la Munchen va fi primul meci. Dar când se aliniază astrele…
Interesul a fost uriaș, am realizat că va fi ceva special în momentul în care nu am reușit să prind bilet în prima tură, am așteptat luni întregi pentru a putea achiziționa un bilet la marele debut la european. Ca mine, au fost mulți alți români, care au fost răsplătiți din plin nu doar ieri, dar de întreaga experiență.
Fani romani in Munchen
Dacă vineri, la debutul de la euro, scoțienii au fost cap de afiș în centrul orașului, reușind performanța să golească de bere câteva restaurante, începând cu ziua de duminică, a venit rândul românilor. Primul impact a fost grăitor în sensul în care românii erau mult mai mulți în comparație cu ucrainienii, până la urmă de înțeles acest lucru. Dar au fost români veniți din România, Anglia, Italia, Franța, chiar și Australia. Întâmplător sau nu, dinamoviști, pe care am avut prilejul și bucuria să îi întâlnesc. Dacă dragostea pentru Dinamo ne unește zi de zi, în emisiuni, în social media, în Munchen am venit pentru tricolori.
Dragostea pentru Dinamo
Luni dimineață am realizat totuși cât de mulți fani români vor fi prezenți, în prima parte a zilei tot în Marienplatz, dar drumul de la U6 până la stadion a semănat foarte mult cu drumul de la Victoriei la Piața Muncii în zi de meci important, plin de suporteri. Românii au venit totuși și cu umorul nostru specific, cu gânduri pozitive, voie bune, care i-au făcut până și pe nemți să zâmbească, chiar și stânjenit uneori. Drumul lung de la metrou până la stadion era o mare galbenă, incredibil câtă iubire pentru o națională care ne oferă câte o calificare odată la 8 ani la european, la mondial nici nu visăm să ajungem. Dar ceva plutea în aer.
Tricolorii pe Allianz Arena
Allianz Arena, desprinsă parcă din altă realitate pentru noi, a început treptat să se umple și vedeai tricolorul la tot pasul, chiar și în galeria ucraineană erau mulți fani români, la toate inelele. După estimările mele, din cei 62 000 de fani prezenți, peste 35 000, poate chiar 40 000, au fost români. Dar s-au simțit precum 100 000. Dacă am criticat în trecut atmosfera de la meciurile disputate pe Arena Națională, când se auzea doar mâncatul de popcorn, acum a fost ceva special, cu adevărat a fost o galerie, în peluză, dar nu numai. Toți cu un singur gând, să vedem România triumfand. A venit răsplata din teren.
Este un clișeu să spunem ,,nu știu când am mai văzut un joc la fel de bun”, dar recunosc că am dificultăți în a identifica un astfel de moment, poate chiar de la ultima noastră victorie la un turneu final, în urmă cu 24 de ani. Nu știu ce au mâncat băieții înainte de meci, dar știu că în timpul partidei s-au hrănit cu energia noastră din tribune, au alergat literalmente precum apucații. Poate doar Florinel Coman să nu fi fost la nivelul așteptărilor, dar ce le poți reproșa? Drăgușîn absolut imperial, Niță a scos tot, Rațiu a ras banda dreaptă, Man matur în joc, Răzvan Marin metronom la centru. Cu adevărat spectacol în teren și în tribune.
Sunt trei puncte uriașe care ne oferă șanse bune de a merge mai departe, muncă nu este încheiată și avem mult de tras în continuare, dar succesul a fost sărbătorit de fanii prezenți pe Allianz. Un, doi, trei, ne-am…Drumul lung spre casă, până la urmă să duci 60 000 de fani spre centru este un exercițiu greu de logistică, chiar dacă a fost pe alocuri neplăcut. Dar umorul românului intervine în cele mai neplăcute momente. ”Te-am sunat să îți spun că s-ar putea să mor în autobuz, asta e testamentul meu”, spunea la telefon un fan al naționalei în shuttle bus-ul spre centru.
Bucuria la plecarea de pe stadion
Transpirați, obosiți, dar cel mai important, bucuroși. Am văzut naționala la un european, promisiunea pe care mi-am făcut-o acum un an că voi reveni în Germania să văd România la Euro a fost îndeplinită și sper ca băieții care vor merge alături de tricolori la Koln, Frankfurt și mai departe să fie răsplătiți cu astfel de meciuri în continuare. Eu mă întorc la dragostea noastră de zi cu zi, la Dinamo al nostru, mă alătur și eu băieților în cantonamentul din Brașov, apoi Slovenia, dar de la meciul de ieri mă încearcă un gând.
De ce nu noi? Se spune că la fiecare turneu final este câte o echipă surpriză, o formație care răstoarnă calculele hartiei. Vineri seară, în emisiunea cu Dan Giuraniuc, nu prea reușeam să identificăm acea națională, care să atingă un sfert de finală măcar. Acum mă întreb, dacă vom evolua la fel, de ce nu noi? De ce să nu fim noi surpriza? Ieri a fost ceva special și sper să țină și pe mai departe