Astăzi este ziua de naștere a lui Gabriel Moura, încă jucătorul lui Dinamo.
Probabil vom mai spune acest lucru până la finalul lunii iunie, dar asta nu înseamnă că respectul nostru și aprecierea noastră pentru Gabi dispar începând cu această dată. Tot ce a făcut pentru Dinamo rămâne, așa cum și el rămâne în inimile noastre pentru devotamentul de care a dat dovadă în acești ani în tricoul lui Dinamo.
În toamnă îl numeam pe Moura, ”sufletul din bandă”, pentru că asta a pus în slujba lui Dinamo, sufletul lui. Nu a avut mereu cele mai bune prestații, așa cum niciun jucător al lui Dinamo nu a oferit doar reușite în ultimii ani, dar la Gabi niciodată nu s-a pus problema determinării, a ambiției, a sufletului de câine.
Gabi Moura rămâne cel care a rămas alături de noi în cel mai greu moment posibil, imediat după retrogradare a spus prezent la provocarea de a reveni în prima ligă din mediocritatea ligii secunde, atunci când alții, mult mai dinamoviști (în teorie) plecau în toate zările. El a fost pe baricade alături de noi și vom păstra mereu în loc special.
În ultimul interviu acordat, spunea că vrea să fie cel mai bun sezon al lui, că poate va fi ultimul. A dat tot ce a avut mai bun, asta nu o poate lua și nu uit cum în Turcia la antrenamentele fizice era mereu în top, mult mai bine în comparație cu tinerii săi colegi.
Pentru mine, personal, interviul realizat cu Gabi Moura anul trecut rămâne probabil preferatul meu, pentru că mi-a vorbit din inimă, a transmis exact ceea ce simte. Nu știu ce rezervă viitorul, deși Gabi a demonstrat că este un dinamovist adevărat și sper că la un moment dat să ne intersectăm din nou, poate din altă postura, dar respectul rămâne și spunem din toată inima: LA MULȚI ANI, GABI MOURA!
,,Eu am acest lucru în mintea mea, să mă antrenez tare, să merg la limită, dau tot ce am mai bun la antrenamente. Nu vin aici să fac act de prezență, dau tot ce am mai bun. Înainte de startul sezonului, antrenorul ne-a întrebat care sunt obiectivele individuale, dar și cu echipa. Individual, am spus că vreau să fie cel mai bun sezon al meu până acum, poate fi ultimul. De aceea dau totul, dau tot ce am mai bun.”
,,Poate va fi ultimul meu sezon, familia nu poate fi aici cu mine, să schimbe țara, copiii să schimbe școala, nu știu ce va fi, luăm de la un an la altul, mă simt foarte bine fizic, dar vreau să fie cel mai bun sezon, dacă va fi ultimul…”