Zilele acestea, ori de câte ori discutăm despre Dinamo, discuția se mută imediat înspre subiectul transferuri.
Avem parte de un „Déjà Vu”: transferurile jucătorilor de care avem neapărată nevoie întârzie, ceea ce creează multe sentimente de îngrijorare în rândul suporterilor.
Sunt tot mai puține vocile care îndeamnă la calm, argumentul cel mai des întâlnit fiind legat de faptul că nici celelalte echipe din Liga 1 nu au făcut foarte multe transferuri.
În acest context, am decis să arunc o privire peste informațiile oferite de platforma Transfermarkt.com, pentru a obține o perspectivă despre transferurile făcute de celelalte echipe cu care ne vom lupta în acest an și vă voi prezenta și vouă situația, în rândurile imediat următoare:
-
-
Dinamo București
-
Începem cu echipa noastră de suflet, Dinamo București, care la ora actuală are un lot ce numără 25 de jucători, cu o medie de vârstă de 23.6 ani. Suntem pe locul al doilea, din acest punct de vedere, sub UTA Arad (cu un lot foarte numeros) și peste Farul Constanța, echipă renumită pentru obiceiul de a promova tineri.
7 jucători transferați: Alexandru Roșca, Kennedy Boateng, Cătăling Cîrjan, Adrian Caragea, Raul Opruț, Raul Rotund, Răzvan Pașcalău.
Dinamo a adus 7 jucători noi, însă au fost mai multe despărțiri de jucători precum: Dorin Răilean, Dani Iglesias, Denis Oncescu (împrumut), Neluț Roșu, Darko Velkovski, Edgar Ie, Goncalo Gregorio, Christian Ilic, Quentin Bena, Ricardo Grigore, Gabriel Moura (?), Răzvan Began, Valentin Borcea. De asemenea, este foarte probabil ca pe lângă cele 13 despărțiri, să mai plece și alți jucători fie liber de contract, fie sub formă de împrumut.
Cu alte cuvinte, Dinamo s-a despărțit de 13 jucători și a adus alții 7.
-
-
FCSB
-
FCSB are un lot destul de bine închegat, așa că mișcările de jucători au fost destul de puține.
3 jucători a adus FCSB: Marius Ștefănescu, Daniel Popa, David Kiki și s-a despărțit de 2 jucători: Ovidiu Popescu și Ovidiu Perianu, ultimul fiind împrumutat.
-
-
Rapid București
-
Rapid București a fost mai activă pe piața jucătorilor, semnând cu 6 jucători noi: Timotej Jambor, Rareș Pop, Jakub Hromada, Filip Blazek, Cristian Manea, Luka Gojkovic.
7 jucători au plecat de la Rapid: Ermal Krasniqi, Iulian Cristea, Dragoș Grigore, Alexandru Albu, Kevin Soni, Virgil Drăghia și Alexandru Crivac.
-
-
CS Universitatea Craiova
-
6 jucători noi au semnat cu CS Universitatea Craiova: Takuto Oshima, Silviu Lung Jr., Luis Paradela, Carlos Mora, Alexandru Iștfan, Jalen Blesa.
4 jucători au plecat de la CS Universitatea Craiova: Alexandru Mateiu, Raul Silva, Zvonimir Kozulj, Atanas Trică.
-
-
CFR Cluj
-
CFR Cluj a adus nu mai puțin de 8 jucători noi: Anton Kresic, Andrei Artean, Mohammed Kamara, Adrian Păun, Simao Rocha, Armend Thaqi, Kalifa Kujabi, Luka Juricic.
6 jucători au plecat: Cătălin Căbuz, Cristian Manea, Filippo Falco, Omar El Kaddouri, Petar Mamic, Cristian Bălgrădean.
-
-
Sepsi Sf. Gheorghe
-
Sepsi a semnat 9 jucători noi: Mihajlo Neskovic, Sota Mino, Stefan Hajdin, Michael Breij, Marius Coman, Marcelo Freitas, David Siger, Marian Drăghiceanu, Szilard Gyenge.
7 jucători au plecat: Marius Ștefănescu, Mihai Bălașa, Pavol Safranko, Roland Varga, Jonathan Rodriguez, Adnan Aganovic, Mario Rondon.
-
-
FCV Farul Constanța
-
Hagi a adus 4 jucători noi: Gabriel Iancu, Mihai Bălașa, Răzvan Ducan, Andrei Ciobanu.
De la Constanța, au plecat 8 jucători: David Kiki, Ronaldo Deaconu, Constantin Budescu, Gabriel Nedelea, Tudor Băluță, Damien Dussaut, Kevin Boli, Amine Benchaib.
-
-
FC Universitatea Cluj
-
U Cluj a fost foarte activă până acum, semnând 11 jucători noi: Ovidiu Popescu, Vadim Rață, Iulian Cristea, Adel Bettaieb, Radu Boboc, Mamadou Thiam, Dorin Codrea, Albert Hofman, Alin Chinteș, Iustin Chirilă, Antonio Suciu.
10 jucători au plecat de la U Cluj: Daniel Popa, Kevin Doukoure, Valentin Gheorghe, Andrei Pițian, Plamen Iliev, Roger, Raul Rotund, Albert Hofman, Marco Fossati, Andrei Peteleu.
-
-
FC Hermannstadt
-
La Sibiu, au venit 7 jucători noi: Cătălin Căbuz, Tiberiu Căpușă, Ronaldo Deaconu, Aurelian Chițu, Antoni Ivanov, Vahid Selimovic, Mateus Castro.
Tot 7 este numărul jucătorilor care au plecat: Mihai Butean, Sota Mino, Gabriel Iancu, Marius Antoche, Paolo Medina, Alessandro Murgia, Ruben Fonseca.
-
-
ACSM Politehnica Iași
-
8 jucători au semnat cu Poli Iași: Claudio Silva, Goncalo Teixeira, Valentin Gheorghe, Tailson, David Atanaskoski, Jesus Fernandez, Gulherme, Robert Niamtu.
6 jucători au plecat: Adel Bettaieb, Sergiu Buș, Silviu Lung Jr., Kevin Kabran, Marius Martac, Matija Katanec.
-
-
Petrolul Ploiești
-
La Petrolul au venit 5 jucători noi: Alexandru Tudorie, Ricardinho, Alexandru Mateiu, Tidiane Keita, Alexandru Stănică.
3 jucători au plecat: Bart Meijers, Jair și Alexandru Ișfan.
-
-
FC Botoșani
-
Botoșani, „colega noastră de baraj”, a fost cea mai puțin activă până în prezent, semnând doar 2 jucători noi: Eduard Pap și Chapi.
Au plecat 8 jucători: Răzvan Ducan, Marius Cioiu, Ioan Filip, Radoslav Dimitrov, Andrei Ureche, Sekou Camara, Francesco Margiotta, Reagy Ofosu.
-
-
SC Oțelul Galați
-
La Oțelul au venit 8 jucători noi: Vasile Djuric, Maksym Kovalyov, Cristian Chira, Iustin Popescu, Stipe Juric, Neluț Roșu, Nikola Stevanovic, Albert Hofman.
Au plecat 10 jucători: Eduard Pap, Costin Ghiocel, Anes Rusevic, Pablo Gaitan, George Cîrjan, Dragan Lovric, Relu Stoian, Vasile Jardan, Dan Panait, Claudio Mocan.
-
-
UTA Arad
-
Mircea Rednic a adus 13 jucători noi, în stilul său caracteristic: Andrei Dumiter, Robert Popa, Benjamin Van Durmen, Dejan Iliev, Jordan Kadiri, Kouya Mabea, Loai Halaf, Cornel Râpă, Luca Innocenti, Aleksander Mitrovic, Denis Hrezdac, Răzvan Ristin, Alessio Calotă.
UTA s-a despărțit de 13 jucători: Rareș Popa, Alexandru Roșca, Tiberiu Căpușă, Alexandru Tudorie, Florin Iacob, Marcelo Freitas, Ariel Lopez, Vlad Morar, Denis Lungu-Bocean, Kevin Luckassen, Marko Stolnik, Danylo Kucher, Albert Stahl.
-
-
FC Buzău
-
FC Buzău, echipă promovată din Liga 2, a adus 8 jucători noi: Grigore Turda, Dorian Răilean, Constantin Budescu, Moha Keita, Tudor Călin, Dragoș Tescan, Dragoș Grigore, Cosmin Gladun.
5 jucători au plecat: Antonio Georgiev, Nobert Haymamba, Radu Crișan, Idan Golan, Ionuț Nadolu.
-
-
Unirea Slobozia
-
La Unirea Slobozia au venit 9 jucători noi: Ariel Lopez, Daniel Șerbănică, Ovidiu Perianu, Marius Antoche, Stefan Krell, Filip Ilie, Jordan Gele, Cristian Bărbuț, Paolo Medina.
5 jucători au plecat: Serafim Cojocari, Serges Ekollo, Cosmin Atanase, Mihai Șandru, Iliya Dimitrov.
-
-
Concluzii
-
Poate fi prematur, însă putem trage anumite concluzii după situația actuală a bursei de transferuri din Liga 1.
Majoritatea echipelor au adus 6-9 jucători noi, așa că din acest punct de vedere, ne încadrăm în media transferurilor din Liga 1. Cu toate acestea, suntem în top din punct de vedere al jucătorilor de care ne-am despărțit, motiv pentru care nevoia de transferuri este mai mare.
Mai mult decât atât, dată fiind politica de transferuri din prima parte a acestei perioade, Dinamo mizând pe jucători tineri români, există necesitatea de a crea un echilibru între jucătorii tineri și cei jucătorii experimentați.
Cu toate acestea, după un sezon în care era criticată lipsa jucătorilor români din primul 11, este foarte probabil ca în noul sezon să nu mai existe această „problemă”. De altfel, conform datelor actuale, Dinamo București este una dintre puținele echipe care a semnat predominant jucători români, subiect pe care probabil că îl voi aborda în viitorul apropiat.
În prezent, avem un lot destul de „firav”, cu doar 25 de jucători. Din punct de vedere valoric Dinamo nu stă grozav, valoarea lotului fiind de doar 7.18 milioane de euro. Doar FC Buzău și Unirea Slobozia se prezintă mai prost din acest punct de vedere.
Datele au fost preluate de pe Transfermarkt.com, așa că ar putea exista anumite informații mai mult sau mai puțin eronate.