Valentin Borcea va evolua sub comanda lui Rednic. thumbnail

Valentin Borcea va evolua sub comanda lui Rednic.

Dinamo a renunțat la Valentin Borcea, dar tânărul jucător produs al CCJ DINAMO și-a găsit repede echipă în superliga națională.

Valentin Borcea nu a rămas mult timp fară echipă după ce Dinamo a renunțat la el. Mircea Rednic l-a adus la UTA pe jucătorul pe care îl debutase în liga 1 în perioada în care antrena Dinamo.

UTA a ajuns la un acord cu jucătorii Valentin Borcea și Raoul Cristea pentru contracte valabile pe un sezon și opțiune de prelungire pentru încă o stagiune. Valentin Borcea este un jucător care s-a născut pe 6 iulie 2002. A crescut la academia celor de la Dinamo București, club de care a aparținut până în vara acestui an. Noul mijlocaș al UTA-ei poate evolua atât în centrul liniei de mijloc, cât și pe cele două benzi. Borcea îmbrăca tricoul cu numărul 18.

Raoul Cristea s-a născut pe 4 septembrie 2002 și a evoluat în carieră pentru Ocna Dej, Metaloglobus, Concordia Chiajna și SCM Zalău. Jucătorul care purta numărul 27 pe tricou poate evolua atât în cele două benzi în linia de atac, cât și vârf. Le urăm bun venit celor doi și la cât mai multe realizări alături de UTA! este mesajul postat de cei de la clubul arădean.

Ionuț Zainea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *