Written by Prolog: „Cel mai înalt rezultat al educației este toleranța.” – Helen Keller
Există o distanță aparent infinită între ură și iubire, între furie și înțelegere, între impuls și rațiune. În agitată lume a fotbalului, această distanță pare uneori ușor de parcurs, mai ales în momentele de tensiune și dezamăgire.
De curând, mai exact după meciul de acasă cu Farul, Cătălin Cîrjan, copilul nostru de suflet, a fost ținta unor atacuri inexplicabile din partea unor așa-ziși suporteri. Fraților, este același Cîrjan care, timp de opt săptămâni, și-a pus sănătatea în pericol, luptându-se cu un virus nemilos care i-a afectat și performanța sportivă. În loc să primească respect pentru sacrificiul său, a fost amenințat și jignit. Este aceasta imaginea pe care vrem să o proiectăm despre ce înseamnă să fii dinamovist?
Această situație ne pune în fața unei întrebări fundamentale: ce fel de iubire este aceea care rănește? Ce fel de suporter este acela care, în loc să-și sprijine jucătorii la greu, îi împovărează cu amenințări și jigniri?
Poate că unii au uitat, dar a fi dinamovist înseamnă să fii parte dintr-o familie. Iar într-o familie adevărată, când unul dintre membri suferă, ceilalți nu-l împing și mai adânc în prăpastie, ci îi întind o mână să se ridice. Istoria lui Dinamo ne-a arătat că adevărata forță a clubului a stat întotdeauna și în capacitatea suporterilor de a transforma dragostea pentru echipă în energie pozitivă, în sprijin necondiționat.
Galeria dinamovistă a fost întotdeauna cunoscută ca o galerie educată, pasionată, dar demnă, exigentă, dar dreaptă. Însă, câțiva dintre noi au ales să uite aceste valori fundamentale. În tribunele dinamoviste au răsunat mereu scandări pline de pasiune. Duminică, la derby-ul cu FCSB, avem șansa să demonstrăm că această pasiune poate fi canalizată în mod constructiv. Avem șansa să demonstrăm că am absolvit școala maturității.
În loc să cerem „Libertate pentru suporteri!”, să scandăm „Educație pentru suporteri!” Pentru că libertatea fără educație este ca un vehicul fără frâne – periculos și imprevizibil. Dar și pentru că numai prin educație vom învăța să transformăm ura în iubire, critica distructivă în sprijin constructiv și, astfel, vom reuși să ne eliberăm cu adevărat de lanțurile prejudecăților și ale reacțiilor primitive.
Ce mai înseamnă această educație în tribună? Înseamnă să înțelegem că putem fi critici fără să fim cruzi, exigenți fără să fim violenți, că putem cere performanță fără să uităm de omenie. Înseamnă să ne amintim că jucătorii noștri sunt, înainte de toate, oameni, cu limite, cu probleme, cu momente dificile.
Mă hazardez puțin și afirm că această perioadă dificilă prin care trece Cătălin Cîrjan este și testul nostru de umanitate, oglinda în care putem vedea cât de mult am evoluat ca suporteri. Răspunsul nostru la situația lui va defini nu doar prezentul, ci și viitorul relației dintre suporteri și echipă.
Atât Cătălin Cîrjan, cât și ceilalți coechipieri ai săi nu au nevoie de profesori care să-i judece, ci de prieteni care să-i înțeleagă și să-i sprijine. Au nevoie să simtă că tribuna este un spațiu al dezvoltării, nu al demolării, un loc unde greșelile sunt trepte spre progres, nu sentințe definitive. Hai să fim acea galerie care ridică în loc să doboare, care construiește în loc să distrugă, care educă în loc să înjosească. Pentru că asta înseamnă cu adevărat să fii dinamovist… să fii mai mult decât un spectator anonim din mulțime, să fii gardianul unor valori care transcend fotbalul.
Duminică, la marele și mult-așteptatul derby, avem șansa să demonstrăm că suntem o mare și frumoasă familie, iar într-o familie, în momentele grele, nu lovești, ci întinzi o mână. Încă mai avem timp să arătăm cine suntem cu adevărat. Haideți să începem de aici! Ce ziceți?
Educație pentru suporteri! ⚪🔴