Mesajul lui Andrei Nicolescu dupa decizia PCH: ,,Ne așteptam ca reacția să fie puțin altfel” thumbnail

Mesajul lui Andrei Nicolescu dupa decizia PCH: ,,Ne așteptam ca reacția să fie puțin altfel”

Peluza Cătălin Hîldan va continua protestul și la meciul de baraj pentru Conference League. Suporterii din peluză au anunțat oficial că vor intra pe stadion abia în minutul 10, exact cum s-a întâmplat și la partida cu CFR Cluj, încheiată la egalitate, scor 0-0.

Într-un comunicat publicat miercuri, reprezentanții galeriei au transmis că protestul va continua. Totodată, PCH a făcut apel la unitate și le-a cerut tuturor celor care vor fi prezenți în peluză la duelul de pe „Arcul de Triumf” să respecte această formă de protest.

„Astăzi, 20.05.2026, s-a confirmat când și unde vom juca meciul de baraj pentru calificarea în Conference League. Astfel, acest meci va avea loc vineri, 29.05.2026, pe stadionul Arcul de Triumf și va fi jucat împotriva câștigătoarei dintre FCSB și FC Botoșani.

Peluza Cătălin Hîldan va menține protestul împotriva noii sigle a clubului nostru exact ca la meciul cu CFR Cluj, astfel vom intra tot în minutul 10 al partidei. Cine vine în peluză trebuie să se supună acestor reguli pentru a asigura o constanță și o poziție fermă față de problemele legate de identitatea vizuală a lui Dinamo! Dinamo suntem noi!”, se arată în comunicatul oficial al PCH.

Reacția conducerii nu a întârziat să apară. Președintele Andrei Nicolescu a declarat că se aștepta la o altă reacție din partea suporterilor, având în vedere importanța meciului de baraj pentru viitorul european al echipei.

„Ne așteptam ca reacția să fie puțin altfel, mai ales că meciul de baraj e important”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.

Oficialul lui Dinamo a explicat că, după întâlnirea dintre reprezentanții clubului și liderii galeriei, situația s-a îndreptat într-o direcție mai bună și că deja se lucrează la modificarea actualului concept de identitate vizuală.

„Noi am mers înainte, reprezentanții galeriilor au venit, au preluat niște documente, interviuri realizate. Sunt lucruri pe care acum nu le mai putem face acum. E acolo un interviu cu Mircea Lucescu. Nu se mai poate face, nu mai poate fi folosit. Evident că lucrurile au mers într-o zonă corectă după ce ne-am întâlnit”, a declarat Nicolescu.

Acesta a recunoscut și faptul că dialogul cu liderii Peluzei Cătălin Hîldan ar fi trebuit gestionat diferit încă dinaintea prezentării noii sigle.

„Comunicarea cu reprezentantul PCH trebuia făcută altfel, pentru că ei au arătat că pot fi confidențiali în mai multe cazuri”, a mai afirmat președintele lui Dinamo.

Ultima actualizare: mai 21, 2026

Lasă un răspuns