EXCLUSIV: Câte bilete s-au dat pentru meciul cu Farul! Câți fani sunt așteptați thumbnail

EXCLUSIV: Câte bilete s-au dat pentru meciul cu Farul! Câți fani sunt așteptați

Dinamo se pregătește de revenirea pe cel mai important stadion al țării, după o pauză de aproximativ patru luni, perioadă în care am disputat meciurile de pe teren propriu exclusiv pe stadionul Arcul de Triumf.

Pe Arcul de Triumf ne-am descurcat de minune în acest sezon: patru victorii din tot atâtea partide, iar ultima confruntare a adus succesul mult așteptat în marele derby cu FCSB. Micuța arenă are însă și un dezavantaj important: poate găzdui doar aproximativ 7.000 de suporteri dinamoviști.

Dincolo de situația gazonului, acesta este unul dintre motivele pentru care ne mutăm pe Arena Națională. Așteptările sunt ridicate pentru meciul cu Farul, programat duminică seara, de la ora 20:30.

Dinamo se află de câteva etape pe prima treaptă a podiumului și vrea să intre în pauza competițională din postura de lider. Tocmai de aceea, cei din club speră la o asistență de aproximativ 20.000 de suporteri. Ar fi un număr excelent, dar și un aport financiar important pentru Dinamo, mai ales după ce clubul nu a putut disputa două derby-uri importante pe cel mai mare stadion al țării.

În momentul de față, avem peste 8.000 de bilete date, aici fiind incluși și abonații. Suntem, așadar, pe direcția bună și sper ca, în următoarele zile, pe măsură ce ne apropiem de ora de start, să se creeze o emulație și mai mare în jurul partidei și al revenirii pe Arena Națională.

Abonații vor primi în zilele următoare pe e-mail informațiile privind realocarea locurilor pe stadion. Înainte de punerea în vânzare a abonamentelor a fost anunțat sectorul în care fiecare categorie de abonat va fi repartizată, în funcție de tipul de abonament ales.

Să sperăm că vom atinge ținta de 20.000 de suporteri. Dinamo traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere sportiv din ultimii mulți ani, iar echipa merită să simtă din nou forța unei tribune numeroase.

Duminică seara vreau să ne vedem în număr cât mai mare, mai întâi la DinamoFest și apoi pe Arena Națională!

Ultima actualizare: septembrie 16, 2026

Lasă un răspuns