Nu te pot dezamăgi decât cei de la care ai așteptări! thumbnail

Nu te pot dezamăgi decât cei de la care ai așteptări!

Meciul de ieri, dincolo de faptul că a reprezentat un antrenament cu public, în care însă victoria a contat, le-a oferit unor jucători tineri șansa de a impresiona. Din păcate, nu toți au profitat de această oportunitate.

Nu te pot dezamăgi decât cei de la care ai așteptări!

Nu avem aceleași așteptări de la toți jucătorii, așa cum, în viață, nu avem aceleași așteptări de la toți oamenii cu care interacționăm. Există însă jucători despre care credem că pot crește și că pot avea o traiectorie ascendentă. Atunci când observăm că acest lucru nu se întâmplă, începem să ne punem semne de întrebare, până în momentul în care așteptările dispar cu totul.

Ianis Tarbă – Este un tânăr jucător despre care s-a vorbit mult, poate exagerat de mult în comparație cu ceea ce a arătat până acum pe teren. Ușoara accidentare suferită ieri de Cîrjan i-a oferit tânărului mijlocaș dinamovist posibilitatea de a ne arăta nivelul la care se află.

Din păcate pentru el, nu a profitat deloc de minutele primite. Atitudinea și realizările sale au lăsat de dorit. A părut preocupat mai degrabă să aibă mingea decât să contribuie la jocul colectiv, ignorând faptul că, în fotbal, poți avea realizări doar în cadrul echipei.

Sunt convins că are talent, însă am văzut atât de mulți tineri talentați care nu au reușit să facă pasul de la juniori la seniori și care s-au pierdut pe parcurs, încât nu mai este nevoie să repetăm un adevăr evident: talentul, de unul singur, nu este suficient.

Ar fi bine ca Ianis să înțeleagă că, în viață, răbdarea celor din jur este limitată și perisabilă. Ea se câștigă și se păstrează prin ceea ce demonstrezi în timp. Deocamdată, are timpul de partea sa, dar și acesta se scurge implacabil.

Ieri a ratat o șansă. Sper ca acest moment să reprezinte pentru el un semnal de alarmă, pentru că, în cele din urmă, este singurul care își poate decide viitorul.

Ultima actualizare: septembrie 3, 2026

Lasă un răspuns