Written by Dinamo a încheiat prima parte a sezonului regulat cu 33 de puncte din 15 etape, la egalitate cu liderul Universitatea Craiova, diferența fiind făcută doar de golaveraj.
Am ocupat prima poziție o bună perioadă de timp și, chiar dacă ultima impresie a fost una amară, după înfrângerea de la Mioveni, imaginea de ansamblu rămâne aceea a unei echipe puternice, care a depășit așteptările și care are argumente serioase în lupta pentru primele trei poziții.
Dinamo a făcut un tur de campionat foarte bun, dar asta nu înseamnă că totul a funcționat perfect. Dimpotrivă, dacă vrem să privim dincolo de clasamentul actual și să discutăm cu adevărat despre posibilitatea câștigării unui trofeu așteptat de două decenii, trebuie să vedem atât lucrurile care ne-au adus până aici, cât și aspectele unde încă există loc de progres.
Defensiva, principalul punct forte al echipei
Poate cel mai important câștig al acestei prime părți de sezon este felul în care Dinamo a reușit să îmbine un fotbal mult mai ofensiv cu o organizare defensivă excelentă.
Venirea lui Nuno Campos a adus și o schimbare de sistem, Dinamo trecând la o formulă de tip 4-4-2, cu o abordare mai curajoasă și cu mai mulți jucători implicați în faza ofensivă. Exista temerea că această schimbare va produce dezechilibre în apărare, mai ales în momentele în care echipa pierde posesia.
Nu s-a întâmplat acest lucru. Dinamo are a doua cea mai bună defensivă din campionat, cu doar 11 goluri primite în 15 etape. Multă vreme am fost chiar pe primul loc la acest capitol, însă cele două goluri încasate în partida cu FC Argeș au făcut ca Universitatea Craiova să ne depășească.
Dincolo de cifre, ceea ce impresionează este organizarea colectivă. Dinamo este o echipă greu de desfăcut, care oferă puține spații adversarilor și care a reușit să păstreze echilibrul chiar și în condițiile unei abordări mai ofensive.
Se spune că atacul câștigă meciuri, dar apărarea câștigă campionate. Iar dacă Dinamo vrea să se gândească serios la titlu, are deja o fundație solidă pe care poate construi.
Un prim 11 cristalizat și o bancă mult mai ofertantă
Un alt merit al lui Nuno Campos este faptul că a reușit să stabilească destul de repede o formulă de bază.
Antrenorul portughez nu a fost adeptul schimbărilor masive de la o etapă la alta, indiferent de rezultatele obținute sau de evoluțiile individuale mai puțin convingătoare. A mers pe continuitate, pe relații de joc și pe ideea că automatismul se construiește prin stabilitate.
Sigur, au existat modificări provocate de accidentări, suspendări sau plecări, așa cum s-a întâmplat în cazurile lui Maxime Sivis și Alex Pop. Însă nucleul echipei a rămas în mare parte același, iar acest lucru se vede în omogenitatea formației.
Față de sezonul trecut, există și un alt avantaj important: avem o bancă mai lungă și mai multe soluții.
Chiar dacă statisticile privind contribuțiile rezervelor nu reflectă încă pe deplin acest progres, lotul este mai echilibrat. Există alternative pentru aproape fiecare poziție, iar concurența este mai mare. Poate singurul post unde diferența dintre titular și variantele de rezervă pare mai pronunțată este cel de fundaș stânga. Raul Opruț oferă experiență și siguranță, în vreme ce alternativele sunt jucători tineri, fără același nivel de experiență în prima ligă.
În rest, Nuno Campos are de unde alege. Iar acest lucru poate deveni esențial în partea a doua a sezonului, când vor apărea inevitabil oboseala, suspendările și accidentările.
Șapte meciuri acasă, șapte victorii. O adevărată demonstrație de forță
Dacă există un capitol la care Dinamo a fost aproape de perfecțiune, acela este parcursul de pe teren propriu.
Șapte meciuri, șapte victorii. Indiferent că am evoluat pe Arena Națională sau pe Arcul de Triumf, Dinamo a câștigat fiecare partidă disputată acasă. Și nu vorbim doar despre rezultate, ci și despre maniera în care au fost obținute.
21 de goluri marcate în șapte partide, o medie de trei goluri pe meci, și doar trei goluri primite. Sunt cifre extraordinare, care arată cât de mult a crescut apetitul ofensiv al echipei și cât de greu le-a fost adversarilor să reziste în fața noastră.
Pe teren propriu, Dinamo a avut personalitate, a controlat partidele și a demonstrat că poate transforma superioritatea din joc în rezultate clare.
Este unul dintre marile merite ale lui Nuno Campos, care a reușit să aducă un plus de agresivitate ofensivă fără să sacrifice echilibrul defensiv.
O echipă care visează la titlu trebuie să fie puternică acasă. Dinamo nu doar că a fost puternică, ci a avut un parcurs perfect.
Victoriile din derby-uri arată maturitatea acestei echipe
Un alt aspect care merită evidențiat este felul în care Dinamo a gestionat partidele importante.
Am reușit să învingem adversari puternici, precum Universitatea Craiova, Rapid, FCSB și Universitatea Cluj. Am obținut victorii în meciuri cu miză, împotriva unor echipe cu pretenții, iar acest lucru spune multe despre maturitatea la care a ajuns Dinamo. Nu mai vorbim despre o formație care intră în derby-uri cu teama de a nu pierde, ci despre una care își impune jocul și care are încredere că poate câștiga indiferent de numele adversarului.
Inclusiv Farul a fost învinsă categoric, într-un meci în care Dinamo și-a demonstrat superioritatea.
Este o schimbare importantă de mentalitate. În sezoanele precedente, au existat momente în care echipa juca bine, dar nu reușea să gestioneze partidele cu presiune ridicată. Acum, lucrurile stau diferit.
Dinamo a demonstrat că poate câștiga meciurile mari, iar acest lucru contează enorm într-o eventuală luptă pentru titlu.
O identitate de joc tot mai clară
Dinamo nu și-a schimbat complet filosofia odată cu venirea lui Nuno Campos. Am păstrat multe dintre principiile care au funcționat în ultimii ani: posesia, controlul jocului și dorința de a avea inițiativa.
Diferența apare în special în ultima treime.
Dinamo încearcă să accelereze mai mult, să ajungă mai repede în careul advers, să folosească mai des benzile și centrările. Este un joc mai direct în anumite momente, cu o preocupare mai mare pentru finalizare.
Apariția unui atacant de careu precum Dean Zandbergen oferă o variantă suplimentară, mai ales în partidele în care adversarii se apără aglomerat.
Există o identitate clară, există automatisme, iar echipa știe ce vrea să joace. Nu înseamnă că fiecare partidă a fost reușită sau că nu au existat momente de scădere a ritmului, dar direcția este una bună.
Și totuși, sunt câteva lucruri care trebuie îmbunătățite.
Atacanții încă sunt datori. De unde vor veni golurile?
Poate cel mai important minus al acestei prime părți de sezon este contribuția atacanților.
Dinamo are o medie de peste două goluri marcate pe meci, însă o bună parte dintre reușite au venit din linia a doua sau de la jucători cu responsabilități defensive.
Danny Armstrong, Alberto Soro, Cătălin Cîrjan sau Martin Pascual au avut contribuții importante. Fundașul central spaniol a ajuns chiar la cinci goluri, multe dintre ele venite în urma fazelor fixe.
În schimb, atacanții de meserie nu au oferit încă randamentul pe care îl așteptăm.
Mamoudou Karamoko și Dean Zandbergen au câte două reușite, Hintsa are și el două goluri, în vreme ce Alexandru Musi a marcat de două ori, dar a lipsit o perioadă importantă din cauza problemelor medicale. Alex Pop a plecat după ce înscrisese un singur gol, iar George Pușcaș încă nu a debutat în acest sezon.
Sunt cifre care arată că există loc de mult mai bine.
Dinamo nu a reușit încă să găsească un cuplu ofensiv care să ofere constanță, să producă goluri și contribuții decisive de la un meci la altul.
Într-un campionat în care diferențele sunt mici, iar partidele devin tot mai echilibrate, ai nevoie de atacanți capabili să decidă meciurile. Nu te poți baza la nesfârșit pe golurile fundașilor sau pe inspirația jucătorilor din linia a doua.
Aici cred că este una dintre marile provocări pentru Nuno Campos în perioada următoare. Dacă atacanții încep să livreze la nivelul așteptărilor, Dinamo poate deveni o echipă și mai periculoasă.
Schimbările, un capitol la care se poate mai bine
Un alt aspect unde consider că există loc de progres este gestionarea schimbărilor pe parcursul partidelor.
Am vorbit despre faptul că Dinamo are acum o bancă mai ofertantă, dar această calitate trebuie valorificată și în timpul jocurilor.
Au existat meciuri în care am avut impresia că schimbările puteau veni mai repede sau că anumite intervenții ar fi putut modifica dinamica partidei.
Ultimul exemplu este chiar meciul cu FC Argeș, când schimbările au venit destul de târziu și nu au produs impactul așteptat. Sigur, trebuie să ținem cont și de context. Dinamo a condus în multe partide, iar atunci când echipa funcționează bine este firesc ca antrenorul să nu dorească să intervină prea mult.
Totuși, într-un sezon lung, în care vor exista și momente dificile, capacitatea de a schimba cursul unui meci de pe bancă poate face diferența.
Poate că această observație este influențată și de ultima înfrângere, dar cred că este un capitol unde avem încă de câștigat.
Un minus care nu ține de echipă: prezența noastră pe stadion
Există și un aspect care nu ține de Nuno Campos, de jucători sau de conducerea clubului. Ține de noi, suporterii.
Dinamo a ridicat nivelul în acest sezon, însă am impresia că noi nu am reușit să ținem același ritm în tribune.
După entuziasmul de la început, parcă ne-am relaxat. De la un meci la altul, asistența de pe Arena Națională a început să scadă, deși echipa a continuat să câștige și să se bată pentru primul loc.
Este un paradox pe care nu ar trebui să îl ignorăm. Am așteptat ani întregi să vedem Dinamo din nou în lupta pentru primele poziții. Am trecut prin perioade extrem de dificile, am trăit dezamăgiri și am sperat că va veni momentul în care vom putea discuta din nou despre obiective importante.
Momentul acela a venit. Dinamo este acolo sus, are un parcurs excelent, câștigă derby-uri și oferă spectacol pe teren propriu. Tocmai de aceea, cred că și noi trebuie să ridicăm ștacheta. Nu putem cere permanent mai mult de la echipă fără să ne întrebăm dacă și noi oferim suficient.
Avem nevoie de mai mulți dinamoviști pe stadion, de o atmosferă pe măsura rezultatelor și de susținere constantă. Nu doar la derby-uri, nu doar în momentele decisive, ci și în partidele obișnuite de campionat.
Dacă Dinamo vrea să facă pasul următor, trebuie să îl facem împreună.
Nota mea pentru primele 15 etape: între 9 și 9,5
Trăgând linie, consider că Dinamo a avut un tur de sezon regulat excelent.
33 de puncte în 15 etape, zece victorii, trei rezultate de egalitate și doar două înfrângeri. Un parcurs perfect pe teren propriu, una dintre cele mai bune defensive din campionat, victorii importante în derby-uri și o identitate de joc tot mai clară.
Sunt argumente care justifică pe deplin entuziasmul din jurul echipei.
Nu putem vorbi despre un parcurs de nota 10, pentru că au existat și momente mai puțin reușite, iar anumite probleme trebuie rezolvate. Atacanții trebuie să contribuie mai mult, banca trebuie valorificată mai bine, iar Dinamo trebuie să găsească soluții pentru a avea mai multă constanță și în deplasare.
Dar, dacă ținem cont de punctul din care am plecat, de schimbarea antrenorului, de modificarea sistemului și de toate semnele de întrebare existente înaintea sezonului, ceea ce a realizat Dinamo până acum este peste așteptări.
Pentru mine, nota este undeva între 9 și 9,5.
Mai important decât nota este însă ceea ce urmează. Dinamo a demonstrat că poate fi o echipă de podium. Următorul pas este să arate că poate susține această luptă până la final și, de ce nu, că poate transforma un sezon foarte bun într-unul cu adevărat memorabil.
Nu știu dacă vom câștiga titlul, dar știu că avem din nou motive reale să visăm. Iar după atâția ani în care am avut mai degrabă griji decât speranțe, este un sentiment pe care merită să îl prețuim.