Written by Nuno Campos ne-a arătat până în acest moment că este un tactician bun, un antrenor care are o idee clară despre felul în care vrea să joace echipa pe care o pregătește.
Descoperim însă, treptat, și o altă latură a portughezului. Una mai puțin vizibilă pentru spectatorul obișnuit, dar care poate cântări enorm în construcția unei echipe puternice: latura pedagogică.
Pentru că un antrenor nu lucrează doar cu sisteme de joc, scheme tactice și principii de organizare. Lucrează, înainte de toate, cu oameni. Iar felul în care știe să-i motiveze, să-i recompenseze sau să le redea încrederea poate face diferența dintre un lot valoros și un vestiar cu adevărat unit.
Meciul de Cupă împotriva Chindiei a consemnat o evoluție excelentă a lui Diogo Pinto, concretizată printr-un hattrick și un assist. Spuneam atunci că portughezul din linia mediană a lui Dinamo bate cu picioarele la porțile titularizării.
Problema este că principalul său concurent pe post se numește Cătălin Cîrjan. Căpitanul echipei, un fotbalist care traversează, la rândul său, o perioadă foarte bună și care reprezintă una dintre piesele importante ale angrenajului construit de Nuno Campos.
Așadar, antrenorul portughez se afla în fața unei dileme deloc simple: cum recompensezi evoluția remarcabilă a unui jucător fără să sacrifici un alt fotbalist care, prin propriile prestații, își merită locul în primul unsprezece?
Ei bine, Nuno Campos a găsit soluția. Diogo Pinto a evoluat pe postul său de mijlocaș central ofensiv, în vreme ce Cătălin Cîrjan a fost folosit în meciul cu UTA în postura de vârf de atac.
O recompensă pe deplin meritată pentru portughez, care ar fi avut toate motivele să se simtă nedreptățit dacă, după un hattrick și un assist, ar fi fost trimis din nou pe banca de rezerve. Chiar dacă performanța fusese realizată împotriva unei formații din liga secundă.
Iar Pinto a răspuns în cel mai bun mod posibil, marcând și împotriva celor de la UTA.
Dincolo de alegerea tactică, decizia lui Campos a transmis un mesaj important întregului vestiar: evoluțiile bune sunt răsplătite, iar șansele primite nu sunt doar vorbe frumoase rostite la conferințele de presă.
Un fotbalist trebuie să știe că munca și performanțele sale pot schimba ierarhiile. Altfel, competiția pentru titularizare riscă să devină doar o formulă lipsită de conținut.
Un alt exemplu de pedagogie fotbalistică îl reprezintă modul în care Nuno Campos a gestionat situația lui Mamoudou Karamoko.
Evoluțiile atacantului francez au fost mai puțin convingătoare în ultima perioadă, iar, potrivit informațiilor apărute în presă, ar fi existat și unele mici derapaje comportamentale.
În acest context, decizia antrenorului de a nu-l titulariza poate fi interpretată și ca un mesaj transmis jucătorului: locul în echipă nu este garantat, iar talentul trebuie însoțit de prestații convingătoare și de o atitudine corespunzătoare.
Dar Campos nu i-a închis ușa. L-a introdus pe teren în minutul 70 al partidei cu UTA, oferindu-i posibilitatea de a demonstra că merită să revină în primul unsprezece.
Și aici descoperim o altă nuanță importantă a modului în care portughezul își gestionează fotbaliștii. Responsabilizarea nu trebuie să însemne marginalizare. Un jucător poate pierde temporar un loc în echipă fără să piardă încrederea antrenorului sau posibilitatea de a-l recâștiga.
La prima vedere, cele două decizii par strâns legate între ele. Titularizarea lui Diogo Pinto a determinat mutarea lui Cătălin Cîrjan în poziția de vârf de atac, exact pe postul pe care evolua în mod obișnuit Mamoudou Karamoko.
Dar această legătură tactică nu schimbă esența lucrurilor. Avem, în realitate, două momente distincte în care Nuno Campos ne-a arătat că știe să gestioneze nu doar o formulă de joc, ci și oamenii care o alcătuiesc.
Pe unul l-a recompensat pentru ceea ce a făcut bine, iar celuilalt i-a transmis că evoluțiile mai puțin convingătoare au consecințe, fără să-i refuze șansa de a reveni.
Dinamo a parcurs acest sezon, până în acest moment, în pas de defilare. Automat, atmosfera din interiorul echipei, dar și din jurul ei, este una foarte bună. Rezultatele pozitive aduc încredere, liniște și entuziasm.
Dar un vestiar puternic nu se construiește doar din victorii. Se construiește și prin sentimentul că fiecare jucător este tratat corect, că există criterii clare și că deciziile antrenorului nu țin cont de nume, ci de ceea ce demonstrează fiecare fotbalist.
Un vestiar nu devine unit pentru că toată lumea este mulțumită. Devine unit atunci când și cei nemulțumiți înțeleg și respectă criteriile după care sunt luate deciziile.
Iar imparțialitatea de care dă dovadă Nuno Campos poate deveni unul dintre cele mai importante atuuri ale lui Dinamo.
Pentru că vor exista, inevitabil, și momente dificile. Vor apărea rezultate mai puțin bune, nemulțumiri și perioade în care lucrurile nu vor mai funcționa la fel de bine. Atunci se va vedea cu adevărat cât de solid este vestiarul construit astăzi.
Dincolo de ideile tactice și de fotbalul spectaculos pe care îl propune, Nuno Campos pare să înțeleagă un lucru esențial: o echipă puternică are nevoie nu doar de fotbaliști valoroși, ci și de oameni care au încredere în antrenorul lor și unii în ceilalți.
Iar acest atu poate cântări enorm în lupta pentru îndeplinirea obiectivului.
HAI DINAMO!