Dinamo a anunțat în această după-amiază un nou transfer din campania de achiziții a iernii.
Așa cum se știa deja, Dinamo a ajuns la o înțelegere pentru transferul lui Ianis Târbă, jucător care a trecut pe la academiile Barcelonei și ale Celtei Vigo. Tânărul fotbalist a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate cu Dinamo.
,,Bine ai venit, Ianis Târbă!
Ne bucurăm să anunțăm un nou transfer la clubul nostru. Tânărul jucător în vârstă de 19 ani, Ianis Târbă, a semnat un contract valabil până la 30.06.2028, cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane. Acesta evoluează pe postul de extremă dreapta, însă poate evolua și pe partea stângă.
Ianis sosește în urma unui transfer definitiv de la echipa spaniolă Real Club Celta de Vigo.
Tânărul nostru jucător s-a format timp de 4 ani în celebra academie a Barcelonei – La Masia, de unde s-a transferat la Celta Vigo în vara anului 2022. De asemenea, este internațional român de juniori, cu 11 selecții și 2 goluri pentru naționala U19, evoluând la UEFA EURO U19 din vara trecută. Îi dorim mult succes lui Ianis și cât mai multe realizări în tricoul lui Dinamo!”, a transmis clubul Dinamo
