Cătălin Cîrjan a fost prezent la conferința de presă organizată astăzi la Săftica.
Căpitanul lui Dinamo a vorbit despre oferta primită și refuzată din partea celor de la Metalist Harkov și a explicat motivele pentru care a ales să rămână la Dinamo.
,,Am văzut ce s-a întâmplat în presă, au fost multe discuții, dar, sincer, gândurile mele au fost doar la fotbal.
S-a vorbit mult despre această ofertă, că a fost una foarte bună, avantajoasă și pentru club. Am stat puțin pe gânduri, dar așa am fost crescut, nu am mers după bani. Cel puțin așa cred eu și familia mea.
Nu am considerat că este un pas înainte din punct de vedere fotbalistic. Și, nu în ultimul rând, am făcut o promisiune suporterilor dinamoviști. Am spus că vreau să câștig titlul și vreau să duc această promisiune până la capăt.
Asta îmi doresc. Vreau să dau tot ce am mai bun în aceste șase luni. Simt cu adevărat că putem face acest lucru. Suntem într-o poziție foarte bună și vreau din tot sufletul ca suporterii să vină alături de noi pe stadion și să câștigăm titlul.
Situația este incertă acolo, dar, desigur, fotbaliștii care merg acolo au o securitate suplimentară, ca să spun așa. Totuși, nu m-am gândit prea mult la acest aspect.”, a declarat capitanul lui Dinamo.
,,Am vorbit mult cu antrenorul, am vorbit cu Andrei, cu conducerea, și vreau să le mulțumesc pentru faptul că am simțit că sunt alături de mine și că și ei cred că putem face un lucru bun în acest campionat. Așa cum am spus, sufletul meu este la Dinamo și vreau să termin acest campionat aici. Când vreau să fac un pas înainte, vreau să fie către o echipă bună, vreau să joc în cupele europene. Iar obiectivul meu este să joc în Europa cu Dinamo.”
