Dinamo București și Universitatea Cluj se întâlnesc în această seară într-un meci cu miză importantă, în care Dinamo vrea să se mențină în plutonul fruntaș, dar și să își asigure, în mare măsură, prezența în Top 6.
După 21 de etape, cele două echipe sunt despărțite de cinci puncte. Dinamo a avut un parcurs solid pe tot parcursul campionatului, în timp ce Universitatea Cluj și-a revenit după instalarea lui Cristiano Bergodi pe banca tehnică. Un meci al „frăției”, cu multe episoade interesante în ultima vreme – nimeni nu poate uita dubla de la baraj – însă confruntarea de acum are o cu totul altă miză, una care ține de performanță, nu de supraviețuire.
Dinamo nu a operat foarte multe schimbări în mercato până acum. Ianis Tarbă și Valentin Țicu sunt noutățile din lot, posibil ca doar Țicu să se afle pe banca de rezerve în această seară. În schimb, Kyriakou a părăsit echipa în această iarnă, fiind unul dintre jucătorii care au bifat minute semnificative. La clujeni există o noutate, însă una care nu va fi folosită astăzi: Coubis, jucător dorit de Dinamo în vara trecută, a fost transferat de U Cluj, dar nu este încă pregătit să joace. De asemenea, Lukic și Nistor nu vor face parte din lot pentru meciul cu Dinamo.
Universitatea Cluj arată foarte bine pe teren străin, cu șase succese, un egal și trei înfrângeri, iar după runda precedentă ocupa prima poziție în clasamentul meciurilor disputate în deplasare. De cealaltă parte, Dinamo are un bilanț solid pe teren propriu în actualul campionat: șase victorii, trei remize și o singură înfrângere.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 102 ori: de 54 de ori s-au impus bucureștenii, de 24 de ori au câștigat clujenii, iar alte 24 de partide s-au încheiat la egalitate.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC
Dinamo (4-3-3): Epassy – Sivis, Boateng, Stoianov, Opruț – Mărginean, Gnahore, Cîrjan – Soro, Karamoko, Musi
Rezerve: Roșca, Milanov, Perica, Mazilu, Cr. Mihai, Soare, Caragea, Toader, Ikoko, Țicu, Armstrong, Al. Pop
U Cluj (4-1-2-3): Gertmonas – Mikanovic, Cisse, I. Cristea, Chipciu – Bic – Murgia, Fabry – Macalou, Postolachi, El Sawy
Rezerve: Lefter, Chinteș, Van der Werff, Coubiș, Toșca, M. Silva, Simion, Drammeh, Gheorghiță, Taiwo, A. Trică
