Astazi s-a stabilit tintarul Superligii pentru sezonul 2026/2027.
Dinamo pleaca la drum cu gandul de a termina din nou pe loc de play-off, dar mai mult decat atat, la final de sezon, sa reusim calificarea in cupele europene. Astazi s-a stabilit tintarul Superligii pentru sezonul regulat.
Prima etapă este programată în perioada 17-20 iulie 2026, iar ultimele meciuri se vor disputa între 28 și 30 mai 2027. 16 echipe vor intra în urne, iar Universitatea Craiova va beneficia de un avantaj: nu va putea întâlni Universitatea Cluj, CFR Cluj și FCSB în primele șapte etape ale campionatului.
Și anul acesta vor exista și mai multe cerințe speciale care trebuie respectate la tragerea la sorți de astăzi. Universitatea Cluj a solicitat să joace în deplasare în prima etapă a noului sezon, în a treia și a cincea, ținând cont de festivalul Untold.
Mai mult, există o interdicție clară ca CFR Cluj și U Cluj să nu joace în aceeași etapă pe teren propriu. Oficialii clubului Oțelul Galați au cerut ca echipa să joace în deplasare în prima etapă, din cauza unor probleme la stadion. Aceeași solicitare și din partea celor de la Dinamo.
Apoi, intră în discuțiile echipele din același oraș. Și vorbim aici de FCSB și Dinamo care trebuie programate în așa fel că nu se „bată” pe aceleași stadioane, iar forțele de ordine să poată asigura securitatea confruntărilor. Aceeași problemă o avem anul acesta și la Sfântu Gheorghe, acolo unde Sepsi și Csikszereda vor juca pe același stadion, după ce arena de doar 2.500 de locuri de la Miercurea Ciuc nu va mai fi omologată. La fel și la Arad, unde UTA și Corvinul Hunedoara vor juca pe stadionul „Francisc Neuman”.
Programul SuperLigii 2026-2027
Etapa 1 (18-19 iulie)
- FCSB – FC Argeș
- Corvinul – Csikszereda
- U Cluj – Farul
- Rapid – Sepsi
- FC Voluntari – FC Botoșani
- Oțelul – CFR Cluj
- Universitatea Craiova – UTA Arad
- Petrolul – Dinamo
Etapa 2 (25-26 iulie)
- Csikszereda – FCSB
- Farul – Corvinul
- Sepsi – U Cluj
- FC Botoșani – Rapid
- CFR Cluj – FC Voluntari
- UTA Arad – Oțelul
- Dinamo – Universitatea Craiova
- FC Argeș – Petrolul
Etapa 3 (1-2 august)
- FCSB – Farul
- Corvinul – Sepsi
- U Cluj – FC Botoșani
- Rapid – CFR Cluj
- FC Voluntari – UTA Arad
- Oțelul – Dinamo
- Universitatea Craiova – Petrolul
- FC Argeș – Csikszereda
Etapa 4 (8-9 august)
- Sepsi – FCSB
- FC Botoșani – Corvinul
- CFR Cluj – U Cluj
- UTA Arad – Rapid
- Dinamo – FC Voluntari
- Petrolul – Oțelul
- Farul – Csikszereda
- Universitatea Craiova – FC Argeș
Etapa 5 (15-16 august)
- FCSB – FC Botoșani
- Corvinul – CFR Cluj
- U Cluj – UTA Arad
- Rapid – Dinamo
- FC Voluntari – Petrolul
- Csikszereda – Sepsi
- Oțelul – Universitatea Craiova
- FC Argeș – Farul
Etapa 6 (22-23 august)
- CFR Cluj – FCSB
- UTA Arad – Corvinul
- Dinamo – U Cluj
- Petrolul – Rapid
- FC Botoșani – Csikszereda
- Universitatea Craiova – FC Voluntari
- Sepsi – Farul
- Oțelul – FC Argeș
Etapa 7 (29-30 august)
- FCSB – UTA Arad
- Corvinul – Dinamo
- U Cluj – Petrolul
- Csikszereda – CFR Cluj
- Rapid – Universitatea Craiova
- Farul – FC Botoșani
- FC Voluntari – Oțelul
- FC Argeș – Sepsi
Etapa 8 (5-6 septembrie)
- Dinamo – FCSB
- Petrolul – Corvinul
- UTA Arad – Csikszereda
- Universitatea Craiova – U Cluj
- CFR Cluj – Farul
- Oțelul – Rapid
- FC Botoșani – Sepsi
- FC Voluntari – FC Argeș
Etapa 9 (12-13 septembrie)
- FCSB – Petrolul
- Csikszereda – Dinamo
- Corvinul – Universitatea Craiova
- Farul – UTA Arad
- U Cluj – Oțelul
- Sepsi – CFR Cluj
- Rapid – FC Voluntari
- FC Argeș – FC Botoșani
Etapa 10 (19-20 septembrie)
- Universitatea Craiova – FCSB
- Petrolul – Csikszereda
- Dinamo – Farul
- Oțelul – Corvinul
- UTA Arad – Sepsi
- FC Voluntari – U Cluj
- CFR Cluj – FC Botoșani
- Rapid – FC Argeș
Etapa 11 (10-11 octombrie)
- FCSB – Oțelul
- Csikszereda – Universitatea Craiova
- Farul – Petrolul
- Sepsi – Dinamo
- Corvinul – FC Voluntari
- FC Botoșani – UTA Arad
- U Cluj – Rapid
- FC Argeș – CFR Cluj
Etapa 12 (17-18 octombrie)
- FC Voluntari – FCSB
- Oțelul – Csikszereda
- Universitatea Craiova – Farul
- Petrolul – Sepsi
- Dinamo – FC Botoșani
- Rapid – Corvinul
- UTA Arad – CFR Cluj
- U Cluj – FC Argeș
Etapa 13 (24-25 octombrie)
- FCSB – Rapid
- Csikszereda – FC Voluntari
- Farul – Oțelul
- Sepsi – Universitatea Craiova
- FC Botoșani – Petrolul
- CFR Cluj – Dinamo
- Corvinul – U Cluj
- FC Argeș – UTA Arad
Etapa 14 (31 octombrie – 1 noiembrie)
- U Cluj – FCSB
- Rapid – Csikszereda
- FC Voluntari – Farul
- Oțelul – Sepsi
- Universitatea Craiova – FC Botoșani
- Petrolul – CFR Cluj
- Dinamo – UTA Arad
- Corvinul – FC Argeș
Etapa 15 (7-8 noiembrie)
- FCSB – Corvinul
- Csikszereda – U Cluj
- Farul – Rapid
- Sepsi – FC Voluntari
- FC Botoșani – Oțelul
- CFR Cluj – Universitatea Craiova
- UTA Arad – Petrolul
- FC Argeș – Dinamo
Ultima actualizare: iunie 26, 2026
