Dinamo continuă să ia decizii în privința jucătorilor care nu intră în planurile pentru noul sezon, iar unul dintre fotbaliștii care vor evolua în altă parte este portarul Codruț Sandu. În vârstă de 20 de ani, goalkeeperul nu s-a aflat la antrenamentul deschis presei desfășurat miercuri la Săftica și nici nu a fost inclus de … Continue reading „Decizia luată în privința lui Codruț Sandu”
Dinamo a ajuns aseară în Polonia, acolo unde va desfășura primul și singurul cantonament al verii, o perioadă extrem de importantă pentru pregătirea noului sezon. Urmează aproximativ două săptămâni de muncă intensă sub comanda lui Nuno Campos, în orașul Kielce. Echipa este cazată la Hotel Binkowski, iar ședințele de pregătire se vor desfășura pe Stadionul … Continue reading „Jurnal de Kielce 2026 | Dinamo începe cantonamentul de vară din Polonia”
Afișări 2 Trei jucători au venit la Dinamo în această vară. Toți sunt tineri, eligibili pentru regula U21 și urmează să vedem dacă vor confirma. Este vorba despre Adriano Manole, Ianis Doană și Răzvan Radu. Cei trei au semnat contracte valabile până în vara anului 2029. Dintre aceștia, doar Manole a rămas la București și … Continue reading „Au venit trei jucători”
Dinamo pleacă astăzi în cantonamentul de vară din Polonia, care se va desfășura în perioada 18 iunie – 2 iulie, la Kielce. Noul antrenor al echipei, Nuno Campos, a definitivat lotul pentru acest stagiu de pregătire, unul extrem de important înaintea startului noului sezon. Pe durata cantonamentului, Dinamo va disputa trei partide amicale, împotriva formațiilor … Continue reading „Lotul deplasat în Polonia! Cantonament de 2 săptămâni”
Dinamo continuă să construiască pentru viitor și a oficializat transferul a trei tineri jucători considerați de perspectivă. Clubul a anunțat sosirea lui Adriano Manole, Ianis Doană și Răzvan Radu, fotbaliști care vor face parte din proiectul pe termen lung al alb-roșiilor și care au semnat contracte valabile până în vara anului 2029. Dinamo a prezentat … Continue reading „Trei mutări anunțate de Dinamo! Clubul continuă investiția în viitor”
Afișări 664 Dinamo a mai bifat un nou transfer, al treilea din această vară. ”Câinii” au rezolvat transferul lui Răzvan Radu (20 de ani), fundaș stânga venit de la divizionara secundă Metalul Buzău. Acesta a intrat deja sub comanda lui Nuno Campos și va face parte din efectivul deplasat în Polonia pentru cantonamentul de vară. … Continue reading „Un nou transfer la Dinamo”
Afișări 420 Nuno Campos a anunțat că nu toți jucătorii aflați acum la dispoziția sa vor face deplasarea în cantonamentul din Polonia. Tehnicianul portughez a explicat că lotul va fi restrâns în perioada următoare și a subliniat că Dinamo are nevoie de întăriri pentru noul sezon. Totodată, noul antrenor al alb-roșiilor a avertizat că metodele … Continue reading „Detalii importante de la Dinamo”
Dinamo se pregătește pentru cantonamentul din Polonia, iar noul antrenor, Nuno Campos, a anunțat că nu toți jucătorii aflați în prezent la dispoziția sa vor face deplasarea. Tehnicianul portughez a explicat că urmează o selecție firească a lotului și a transmis că, în paralel, clubul continuă să lucreze la consolidarea echipei pentru noul sezon. După … Continue reading „Nuno Campos anunță primele schimbări: lotul va fi restrâns înainte de plecarea în Polonia!”
Orice acțiune are consecințe, iar atunci când lansezi un mesaj public trebuie să fii pregătit și pentru reacțiile pe care acesta le poate genera. „Oricărei acțiuni îi corespunde o reacțiune egală și de sens contrar.” – legea a treia a lui Isaac Newton. Conducerea lui Dinamo a gândit, a pus în practică, apoi a încercat … Continue reading „Acțiune și reacțiune.”
Este o perioadă destul de agitată la Dinamo, în care atenția publică este captată de o inițiativă controversată a clubului privind banderolele ,,greviste”. În tot acest context, la care se adaugă și lansarea noilor echipamente de joc, a venit și un anunț oarecum așteptat, un deznodământ deloc surprinzător mai ales după ratarea calificării în cupele … Continue reading „Factorul de echilibru”
